KATIE MELUA: “Am realizat că trebuie să găsesc inspirație și în fericire, nu doar în tristețe”
Concertul de la Timişoara, susţinut în decembrie de către KATIE MELUA în cadrul evenimentului de închidere a Capitalei Europene a Culturii, a oferit melomanilor o experienţă emoţională memorabilă, întrucât, dincolo de prezenţa ei în premieră în România, spectacolul a avut un implicit caracter aniversar, populara cantautoare britanică născută în Georgia sărbătorind 20 de ani de la debutul său jazzy, Call Off the Search, album al cărui imens succes avea să îi deschidă porţile în ascensiunea ultra-rapidă spre stardom cu Piece by Piece şi Pictures.
O ‘adrenaline junkie’ hipersensibilă în tinereţe, deopotrivă în carieră şi în particular, KATIE MELUA (n. 1984) ne arată prin albumele sale recente – mai ales Love & Money din 2023, înregistrat când artista era însărcinată – o maturizare în cel mai frumos sens al cuvântului, fie şi dacă ne gândim doar la creşterea în profunzime şi complexitate a compoziţiilor sale, inspirate în mare parte, ca întotdeauna de altfel, din propriile trăiri.
Despre diferenţele dintre Katie Melua de-acum, o mamă iubitoare şi o femeie activă în plan umanitar, şi Katie Melua de acum câţiva ani, care susţinea concerte la 300 de metri sub nivelul mării şi apărea în Grindhouse-ul lui Tarantino şi Rodriguez, am avut şansa să aflu câte ceva în mod informal chiar de la celebra artistă, a cărui nume a fost dat ca omagiu unei varietăţi de lalea roz, dar şi unui… asteroid.
Katie, anul acesta vei împlini 40 de ani, o cifră rotundă, aşa că spune-mi cum ţi s-a nuanţat perspectiva asupra vieţii cu trecerea timpului.
Dintotdeauna am fost o fire foarte optimistă şi am fost îndrăgostită de viaţă, dar această iubire s-a accentuat foarte mult de când am devenit mamă… m-am îmbibat cu ea, e ca un ocean, atât de mare încât n-o pot cuprinde.
Maternitatea mi-a redimensionat perspectiva.
Înainte, obişnuiam să mă îngrijorez din tot soiul de fleacuri, care, pe moment, nu mi se păreau deloc mici, dar pe care acum le privesc drept ceea ce sunt în realitate, nişte chestii minore.
Mă preocupa în detaliu absolut tot ce ţinea de cariera mea şi voiam ca totul să meargă strună în privinţa asta, dar, în clipa de faţă, ceea ce contează cel mai mult pentru mine este să cresc un băieţel fericit şi să fiu un cetăţean bun al acestei lumi.
Referindu-te la albumul The House, cu ani în urmă, spuneai: “mi-am dorit ca muzica mea să fie inspirată de viitor”. Ai vreun vis sau o dorinţă anume pentru 2024?
Ce-mi doresc? Ca să nu vorbesc de oameni la modul general, mă voi referi strict la mine.
Mi-aş dori, poate, să îmi dau seama ceea ce e bine de făcut, să merg mai departe în viaţă pe o cale care să mi se arate cu o mai mare limpezime şi să am energia potrivită de a păşi pe ea.
Probabil că cea mai importantă dorinţă rămâne însă aceea de a ajunge la echilibru între munca mea şi familie… da, echilibrul este esenţial!
Din punct de vedere al muzicii, dorinţa mea a rămas aceeaşi, de a face discuri care să se numere printre cele mai importante scoase vreodată de către generaţia mea.
Habar n-am dacă am reuşit să fac un asemenea album până în clipa de faţă, dar sunt bucuroasă că am încă potenţialul de a o face – sunt convinsă de asta -, astfel încât continui să încerc si să lucrez la asta, alături de echipa mea.
Un alt număr rotund este 30, sunt anii ce se împlinesc de când ai părăsit Georgia, împreună cu părinţii tăi. Păstrezi încă amintiri pregnante din copilărie?
Desigur, atâtea!
Una dintre ele m-a inspirat, de exemplu, să compun cântecul Plane Song de pe albumul In Winter [înregistrat de Katie Melua chiar în Georgia, în 2016, cu corul de femei din Gori – n.r.].
Bunica avea un aeroport abandonat lângă casa ei, iar noi mergeam să ne jucăm acolo, printre elicopterele și avioanele militare lăsate de sovietici, şi îmi amintesc că intram în acele avioane pline de praf și ne imaginam că putem călători în absolut oricare colţ din lumea asta.
A fost ceva minunat pentru mine, copil fiind, pentru că simțeam, pur și simplu, că aş putea merge oriunde, când, de fapt, pentru mulți oameni era încă pe atunci încă extrem de dificil să părăsească țara [familia lui Katie Melua a emigrat în timpul Războiului Civil din Georgia, în 1993, la mai puţin de doi ani de la proclamarea independenţei de URSS – n.r.].
Îmi amintesc inclusiv de verile de la Marea Neagră, cu mine mâncând pofticioasă porumb fiert cu sare… da, am multe amintiri din timpul acela.
Pentru că vorbim despre timp, trecerea sa îl face un prieten sau un dușman?
Ooh, este o întrebare atât de bună!
Cred că trebuie să-l consider ca pe un aliat, pentru că învăț extraordinar de multe pe măsură ce înaintez în vârstă.
Îmi place experiența pe care o acumulez. Îmi place chiar şi cum mi s-a schimbat vocea. Îmi place cum, pe măsură ce mă dedic tot mai mult artei mele, cu atât devin mai bună.
Una peste alta, mi se pare că sunt aceeaşi optimistă totală, deci trebuie să cred în continuare că timpul este de partea mea, nu împotriva mea.
Au trecut 20 de ani de la debutul tău cu LP-ul Call Off the Search, ce conţinea doar două compoziții ale tale, Belfast (Penguins and Cats) şi Faraway Voice. Abia de la Album No. 8, din 2020, majoritatea discurilor sunt alcătuite din piese scrise de tine. Cum te-ai convins că poți fi o bună compozitoare?
A fost un proces lung şi dificil pentru mine, pentru că, atunci când am început să fac muzică, lucram cu un compozitor genial şi foarte experimentat, Mike Batt [fostul preşedinte al British Phonographic Industry, compozitor, producător şi aranjor pentru muzicieni precum Cliff Richard, Marianne Faithfull sau Queen – n.r.].
El a compus pentru mine piese precum Nine Million Bicycles [de pe Piece by Piece, din 2005 – n.r.] sau The Closest Thing to Crazy [de pe Call Off the Search, din 2003 – n.r.], cu care am avut un foarte mare succes.
Acele puţine cântece pe care le compuneam eu rămâneau pe albume mai puţin remarcate, rătăcite cumva printre celelalte şi cred că asta mi-a afectat încrederea în capacitatea de a scrie piese bune.
A trebuit să lucrez enorm după aceea pentru a găsi în mine credinţa că, realmente, sunt capabilă să fac asta.
De fapt, circumstanțele care au m-au condus spre a dobândi această convingere au ţinut cel mai mult de exerciţiile de îmbunătăţire a practicii mele… da, lucrul pe tehnică, împreună cu el, a fost cel care m-a ajutat în sensul acesta. Fiindcă era o zonă, cea de scriere a textelor, unde am avut cu adevărat probleme, iar Mike mi-a atras atenţia de la bun început că versurile erau veriga slabă în cazul meu.
Până la urmă, engleza nu este limba mea maternă, ci a treia mea limbă [după georgiană şi rusă, deprinse în copilăria petrecută în fosta republică sovietică – n.r.], aşa că mi-am petrecut câțiva ani, aproximativ trei-patru, cred, studiind serios arta compoziției de versuri.
A fost vorba deci de procesul creativ, mai mult decât de inspiraţie?
Totul pleacă de la disciplina pe care ţi-o impui.
Cred cu tărie că trebuie să existe o rutină, că trebuie să existe o anume disciplină asumată. Pentru că, indiferent dacă te afli în spatele unui birou, ca să scrii, sau al unui microfon, ca să faci muzică, trebuie să fii tot timpul pregătit pentru momentele când inspirația îşi va face apariţia… iar eu nu cred că aceasta te loveşte doar ocazional, cred că trebuie să exersezi lucrurile la care nu ești suficient de bun pentru a-i uşura drumul către tine.
În ce mă priveşte, în relația dintre versuri și muzică, obișnuiam să mă concentrez atât de mult pe cuvinte, să le studiez pentru în căutarea celor potrivite, cu toate că eram pe deplin conştientă că melodia este foarte importantă, însă, acum, cred că este vorba de acea scânteie magică dintre cele două.
O melodie poate începe doar plecând de la cuvinte, sau poate începe numai de la melodie, dar trebuie neapărat să evolueze foarte… împreună.
Creativ, albumul Love & Money, lansat în 2023, s-a născut în timpul pandemiei. Ţi-au nuanțat acei ani modul în care abordezi muzica în prezent?
Vezi tu, a lucra în industria muzicală este ca şi cum ai alerga continuu într-o cursă de șobolani, iar pandemia m-a obligat să zic ‘Stop!’, în primul rând prin faptul că nu am mai avut posibilitatea să călătoresc.
Drept urmare, am reușit şi eu să întâlnesc pe cineva de care să mă îndrăgostesc cu adevărat. Trecusem printr-un divorț cu doi ani înainte, așa că era, pentru mine, o perioadă dificilă… ca femeie trecută ca vârstă deja de 30 de ani, nu știam încă foarte limpede cum aş putea depăşi acea experienţă ca să pot merge mai departe, pentru că eu îmi doream o familie de mult timp. Ei bine, pandemia m-a ajutat cu adevărat obligându-mă să fac acest stop.
Cum mi-a afectat creativitatea? Mi-am dat seama că trebuie să pun la fel de multă energie și dragoste în viața mea personală ca şi în cea profesională.
Până atunci, dacă lucrurile nu mergeau bine în viața mea personală, credeam că este îngrozitor, iar tristețea mă inspira în a compune muzică.
Am realizat însă, de fapt, că nu vreau să am o viață personală teribil de tristă și doar să lucrez necontenit, şi m-am hotărât să-mi concentrez toate resursele înspre viața mea personală. Astfel am realizat că trebuie să găsesc inspirație și în fericire, nu doar în tristețe.
A fost destul de interesant cum s-a întâmplat totul şi s-au legat lucrurile.
Lămureşte-mă însă care e semnificația titlului albumului. Love & Money intrigă prin alăturarea dintre emoţional şi pragmatic…
Te referi la cum pot sta alături iubirea și banii?
Explicaţia nu e greu de dat, pentru că piesa Love & Money, care dă titlul albumului, vorbeşte despre familie, despre relațiile din mediul meu personal.
Dragostea și banii sunt două cuvinte ce amintesc simplul fapt că am o familie pe care o iubesc, de care mă îngrijesc și căreia îi trimit bani acolo, acasă, de unde am plecat eu.
Exemplul meu este un pic extrem în comparație cu toți ceilalţi imigranți care şi-au lăsat familiile în Georgia şi care trăiesc în clipa de faţă în țări mai bogate, precum Marea Britanie. Cu toţii muncesc din greu şi trimit bani acasă.
Deseori, se pune accentul pe problematica imigrației, a libertății și a consecinţelor economice ale acesteia, dar, la bază, este vorba despre umanitate, despre supraviețuire și despre cele mai profunde relații pe care le avem cu cei dragi nouă.
Piesa, într-un fel muzical, să spun aşa, încearcă să atingă aceste aspecte.
Să înţeleg că anii în care erai o “adrenaline junkie” s-au dus? În tinereţe, concertai la 300 de metri sub nivelul mării…
Ei bine, să susţii un concert precum cel de-aici [din Piaţa Unirii, de la Timişoara, din seara de 8 decembrie 2023 – n.r.], la o temperatură atât de scăzută, este şi asta o chestie destul de extremă, nu?
Deci, nu, cu siguranță n-au dispărut. :)
Interviu de IOAN BIG | Dialoguri fără note
Foto header: Andreea Herzegh
