„Neliniște” la Odeon: încoronarea Dorinei Lazăr
Hărăzitul regizor Bobi Pricop izbutește o montare de clasă a unui text poetic, ironic, brutal și universal despre esența creației, ce acompaniază un act creativ actoricesc însemnat
La Teatrul Odeon, Bobi Pricop conduce cu mână sigură un spectacol la finele căruia decorul din pluș de un albastru imperial se transformă în suportul pentru coroana cuvenită unei mari și longevive creatoare de roluri: Dorina Lazăr.
foto © Volker Vornehm
foto © Volker Vornehm
Prețuiesc neliniștea acestei actrițe dinainte de a se înhăma la ceea ce poate fi ultimul său rol mare pe scena unui teatru, pe care-l conduce cu devoțiune.
Căci, la 82 de ani, înainte de a accepta un rol, te gândești bine și câte reprezentații vei putea acoperi din spectacolul la care iei parte. Teatrul e, desigur, un moment de grație viu și irepetabil, dar prezentarea de cât mai multe ori a unui spectacol e inevitabilă pentru intrarea acestuia în conștiința publicului. Îi croiește un drum și-i construiește un destin.
În plus, Dorina Lazăr – spirit cultivat, o intelectuală a teatrului, n-o flatez din complezență! – mai avea o neliniște, așa cum mi-a mărturisit într-un dialog înregistrat pentru radioul la care lucrez: e un text elevat.
Or, îmi permit să completez eu în baza a peste patru decenii de când merg la teatru, publicul larg va prefera mereu divertismentul facil și nici măcar nu poate fi blamat pentru asta, e treaba lui, plăcerea lui. Zic doar că atunci când propui un text greu de digerat, e bine să nu mizezi pe sold-out-uri (deși, în cazul piesei puse la Odeon, a fost mereu plin la reprezentațiile, câte au fost, din această stagiune).
Încă o dată, îi sunt recunoscător lui Bobi Pricop: datorită lui, l-am descoperit pe dramaturgul Ivan Vîrîpaev – am auzit și voci care insinuează că siberianul ar fi prea jucat la București, nu am aceeași lectură.
„Ce m-a interesat la piesa lui Vîrîpaev, dincolo de poezia extraordinară a textului, este faptul că transformă un interviu de PR despre Premiile Nobel și o carieră de succes în literatură într-o chestionare a granițelor dintre artist și arta sa, dintre trecutul întunecat al creatorului și lumina pe care creația sa o aduce în lume”,
spune Bobi despre creația lui Ivan.
Ce mă interesează pe mine e suma neliniștilor intelectuale sondate în acest spectacol prin mijloace artistice ce țin de un teatru de valoare: o viziune regizorală originală, jocul actoricesc nuanțat, decorul și costumele care primesc un rol de primă mână, o liniște țiuitoare ce învăluie neliniștile care ies la iveală.
/ne’li.ni.te/ Neliniște
/ne’li.ni.te/ Neliniște înseamnă neliniștea creatorului care trăiește și zămislește, care iubește și se iubește, care dă și ia vieți.
Precum și cea a jurnalistului căruia i spune ce întrebări să nu pună, a fotografului care e sfătuit cum să fotografieze.
Mai presus de toate, neliniștea e dragoste. Dar și, cum ne spune Vîrîpaev, prin intermediul unui rabin care a trăit în veacul al XVII-lea, „dragostea e neliniștea Creatorului care-și face griji pentru noi toți, înăuntrul fiecăruia dintre noi”.
Text de Horia Ghibuțiu | Teatru | Jurnal de bucureștean | Opinii
Citește aici mai multe articole din ARTĂ & CULTURĂ.
