CeRe (Centrul de Resurse pentru participare publică) și Asociația CIVICA organizează la Iași, pe 6 mai, Târgul de inițiative civice. Evenimentul are loc la Casa de Cultură a Studenților (în Sala Dublin), aducând în fața publicului participant pe oamenii civici implicați în diverse campanii de advocacy locale și naționale.
Participarea publicului la târg este gratuită, iar accesul se va desfășura în intervalul 𝟭𝟬.𝟬𝟬 – 𝟭𝟰.𝟬𝟬.
Persoanele, grupurile civice și organizațiile care vor fi prezente la târg vor împărtăși din experiența interacțiunilor cu autoritățile publice despre cum se dezvoltă o inițiativă civică împreună cu comunitatea și despre momentele de succes sau barierele pe care le-au avut în demersurile lor.
Subiectele de advocacy ale grupurilor prezente la târg sunt de larg interes: modernizarea sau realizarea proiectelor de infrastructură rurală și urbană în acord cu dorințele comunității și protejarea spațiilor verzi; facilitarea accesului la servicii de sănătate în mediul rural; protejarea cădirilor de patrimoniu; accesibilizarea orașelor și instituțiilor publice cu infrastructura necesară persoanelor cu dizabilități; orașe mai prietenoase cu pietonii și bicicliștii; respectarea drepturilor persoanelor din comunitatea LGBTQ.
Grupuri și organizații participante la târg:
Grupul civic Dizabil.eu
Asociația civică HORPAZ
Rise Out
APTA – Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ Iași