Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Teatru

Orașul Paralel: Fabric @ Timișoara

Orașul Paralel: Fabric @ Timișoara

Orașul Paralel: Fabric @ Timișoara

Un spectacol. Un joc. Un app.

Trilogia Orașul Paralel, dezvoltată prin proiectul CiviCultura, continuă cu piesa Orașul Paralel: Fabric. Experiența propusă iubitorilor de artă performativă reușește să suprindă și de această dată. Ana Mărgineanu (regie) și Peca Ștefan (text), împreună cu Andreea Duță (coregrafie) și Cari Tibor (muzică), alături de actorii Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” și de cei ai Teatrului German de Stat din Timișoara, au creat o lume fabuloasă, plină de mister, pe care spectatorii sunt invitați să o exploreze, într-o manieră originală.

Orașul Paralel: Fabric este parte a proiectului Dileme Urbane: Orașul Paralel dezvoltat de Asociația Culturală Diogene în coproducție cu Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” și Teatrul German de Stat Timișoara.

Spectacolul se desfășoară pe Bega, pe vaporetto, apoi într-un labirint interconectat creat la Centrul Reformat Noul Mileniu, edificiu proiectat de unul dintre cei mai însemnați arhitecți europeni, Imre Makovecz, în zona cunoscută de localnici drept Prințul Turcesc.

 „Avem o combinație unică și incitantă între componente performative și exploratorii, pe care le-am gândit pentru un public divers, prin intermediul app-ului spectatorii putând accesa poveștile în 4 limbi: română, maghiară, germană și engleză”,  precizează regizorul  Ana Mărgineanu.

„Unde a dispărut Flora?” este întrebarea la care suntem învitați să găsim răspunsul. Spectacolul va începe la ora 18:00, la stația de vaporetto „Corneliu Coposu”, de lângă Podul Decebal, și continuă apoi la Centrul Reformat Noul Mileniu. Spectatorii sunt invitați să vină cu un telefon încărcat, preferabil cu sistem de operare Android, căști și încălțăminte comodă.

Biletele sunt disponibile pe site-ul  Teatrul Maghiar de Stat Timișoara și pe site-ul proiectului – orașulparalel.ro/fabric, de unde poate fi descărcată și aplicația.

Spectacolul Orașul Paralel: Fabric este parte a proiectului Dileme Urbane: Orașul Paralel dezvoltat de Asociația Culturală Diogene în coproducție cu Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” și Teatrul German de Stat Timișoara, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, cu sprijinul Centrului Reformat Noul Mileniu și a Societății de Transport Public Timișoara. Proiectul face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

 

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută