Spectacolul Le Nozze di Figaro la Opera Națională Română din Timișoara

Regia artistică: MARINA EMANDI-TIRON

Scenografia: GETA MEDINSKI

Concert maeştri: OVIDIU RUSU, CORINA MURGU

Maestru de cor: LAURA MARE

Corul şi orchestra Operei Naţionale Române Timişoara.

Contele Almaviva MIHAI DAMIAN (invitat)

Contesa Almaviva DIANA ȚUGUI (invitată)

Susanna PAULA IANCIC

Figaro GELU DOBREA (debut)

Cherubino ANTONELA BARNAT (invitată)

Marcellina GABRIELA TOADER

Basilio / Don Curzio EUSEBIU HUȚAN (invitat)

Bartolo OCTAVIAN VLAICU

Antonio MIHAI PRELIPCIAN

Barbarina LOREDANA BORLOVAN

Regia tehnică: Hellen GANSER

Pregătirea  muzicală: Dragoş ZAHARESCU, Angela BALICI, Rareş PĂLTINEANU

Sufleur: Eugenia GYURIȘ

Durata spectacolului: 3h (2 pauze)

Vârsta recomandată: 10+

Subiect:

Triumful luptei unui valet împotriva imoralităţii stăpânului său a stat la baza subiectului abordat de Pierre Beaumarchais în 1778, în paginile comediei sale, Nunta lui Figaro. Contele Almaviva, care renunţase formal la dreptul feudal al „primei nopţi”, intenţionează să se bucure totuşi de privilegiile clasei sale şi să abuzeze de tânăra cameristă Susanna în noaptea nunţii ei. Împotrivirea de care se izbeşte şi noianul de peripeţii în care se lasă atras fără voia sa, vor fi remodelate la o distanţă de căţiva ani, în paginile unui libret expresiv şi ale unei muzici geniale.

Mozart şi Da Ponte semnează versiunea lirică a „Nunţii lui Figaro”, asigurându-i astfel intrigii lui Beaumarchais o celebritate perenă. Adaptând după convenţiile operei italiene piesa în cinci acte a lui Beaumarchais, Mozart şi da Ponte creează o comedie moralizatoare, o critică cu adevărat revoluţionară adusă moravurile societăţii aristocrate. O serie de episoade comice sunt parcurse de-a lungul unei „zile nebune” în palatul Contelui Almaviva, în mare parte farse şi şiretlicuri menite să îl păcălească pe stăpân. Scopul este însă de fiecare dată altul: Susanna şi Figaro trebuie să îl convingă pe Conte să le oficieze căsătoria, Susanna şi Contesa trebuie să urzească pentru a-l ţine pe Cherubino ascuns de ochii stăpânului, iar apoi, cu toţii împreună, trebuie să îl facă pe Conte să creadă că se află în grădină cu Susanna, când de fapt, în faţa lui se află Contesa….

Cu siguranţă că „tabloul” servitorilor care joacă farse şi îşi înfruntă stăpânii nu a fost cu uşurinţă acceptat de oficialii şi înalta clasă a secolului al XVIII-lea, însă nota comică şi ironică a acestuia continuă să fascineze şi astăzi lumea dedicată a consumatorilor de operă. Pentru Figaro, Susanna, Contesa şi Cherubino, artizanii principali ai farselor de pe întreg parcursul spectacolului, Mozart a creat arii cu adevărat uimitoare. Vaporoase, pline de agilitate, sau dimpotrivă, subtile şi sofisticate, acestea se bucură şi astăzi de o universală și binemeritată popularitate.