Familia Addams
Libretul: Marshall Brickman & Rick Elice
Muzica: Andrew Lippa
Regia și coregrafia: Răzvan Mazilu
Distributia: Lucian Ionescu | Oana Predescu/Camelia Pintilie | Mihai Mitrea/Radu Mitrea | Oana Puscatu | Ana Udroiu | Mihai Cheregi | Mircea Alexandru Băluță | Doru Bem | Maria Alexievici | Dan Pughineanu | Andreea Hristu | Iulia Samson | Loredana Cosovanu | Alex Popa | Ovidiu Ușvat | Dan Clucinschi
Excentrica familie, care la începutul anilor ‘90 cucerea publicul larg prin versiunea cinematografică omonimă, i-a inspirat pe Marshall Brickman, Rick Elice și Andrew Lippa în crearea unei adaptări muzicale originale care revizitează universul Addams dintr-o perspectivă surprinzătoare, confruntându-i pe Gomez și pe Morticia cu ceea ce s-ar putea numi „coșmarul” oricăror părinți: copiii cresc (prea repede). Ajunsă la vârsta adolescenței, Wednesday, unica lor fiică, se îndrăgostește de Lucas Beineke, un băiat drăguț dintr-o familie respectabil de „normală” și decide să îi încredințeze secretul tatălui ei, care nu doar că este nevoit să accepte cruda realitate, ci și să facă ceva ce nu a mai făcut vreodată: să îi ascundă adevărul iubitei sale soții. Totul va lua o întorsătură neașteptată în noaptea când „prea normalii” Beineke ajung să cineze în casa „ciudaților” Addams – un festin nocturn efervescent care va confrunta cele două familii cu limitele (a)normalității și cu rezistența în fața schimbării.
Durata spectacolului: 2h 30 min (cu pauză) |12+
Sursa: Teatrul Excelsior




