Era normal ca “the grand finale” să fie mai spectaculos ca celalalte, deşi toată seria Harry Potter a demonstrat destule şi nu mai avea nimic de dovedit.
Mediatizarea globală a venit de la sine, poate mai mult din nostalgia fanilor decât din strategia de marketing, iar cum de la o vreme 3D-ul nu mai este un bonus, ci o necesitate pentru a ţine ritmul, partea a 2-a din Talismanele Morţii a făcut pasul final către comercial.
Povestea ajunge la sfârșit cu mare fast, într-o realizare de excepţie ce s-ar putea să-ţi facă poftă de-un maraton al seriei. Cei trei adolescenţi continuă lupta cu Voldemort şi se apropie de găsirea ultimelor trei artefacte, bătălia finală este epică, dar acţiunea îşi desface toate nodurile şi-n celălalt plan, acolo unde Hermione şi Ron încep, într-un fel sau altul, să simtă la unison.
Îmi pare rău pentru Daniel Radcliffe. Şi-a jucat rolul vieţii cam devreme şi oricât m-aş strădui să-l văd în papucii altui personaj, am să mă aştept, involuntar, să scoată o baghetă din buzunar în timp ce rosteşte vrăji cu accent britanic.
Cât despre Emma Watson, domnilor, abia aştept s-o privesc într-un alt film decât unul pentru copii.
