Am crezut că-mi va fi foarte greu să aleg cartea despre care să povestesc. Dar săpând după idei, mi-a apărut rapid și clar în minte și n-a mai vrut să plece de acolo.
Am citit Dulcele bar – căci despre ea este vorba – din cauza unei recomandări (Ana-de-la-Google mi-a zis că „această carte este mi-nu-na-tă, te doare burta de plăcere citind-o” și că „e mai minunată decât o chocolate lava cake”).
Și da, am citit-o din cauză că e scrisă de J.R. Moehringer – jurnalistul premiat Pulitzer care l-a „ajutat” pe Agassi să scrie Open, biografia pe care n-am reușit s-o las din mână până la final.
Dulcele bar este povestea maturizării lui Moehringer și a tuturor momentelor importante din această maturizare – legate într-un fel sau altul de barul familiei (Dickens / Publicans).
J.R. povestește – dincolo de aventurile vieții sale – felul în care a găsit la Publicans afecțiunea de care a fost lipsit prin plecarea de acasă a tatălui.
Dar Dulcele bar mai este, dincolo de asta, și povestea felului în care o mamă reușește să încurajeze și să construiască încrederea în sine a fiului său și să-l învețe treptat să stea bine înfipt pe picioarele lui, încurajându-i independența.
Și nu în ultimul rând, iubesc Dulcele bar (lucru care cred că este deja evident) – pentru că te învață ce să cauți la o carte bună:
„Orice carte care valorează cât negru sub unghie e despre emoții, și dragoste, și moarte, și durere. E despre cuvinte. Despre om față în față cu viața”.
Articol de: Irina Șubredu
