Luna lui cuptor i-a făcut pe turiști să se îndrepte către zonele mai răcoroase din jurul Brașovului. Una dintre zonele preferate de către turiști pentru refugiu în zilele caniculare a fost Canionul 7 Scări, astfel că weekendul trecut a fost mare aglomerație. Din această cauză timpul de așteptare pentru a ajunge pe primele trepte ale canionului a fost de câteva zeci de minute. Astfel, în conformitate cu datele deținute de către Regia Publică a Pădurilor Săcele, cea care administrează obiectivul, în două zile au fost 1.629 de vizitatori, dintre care 825, sâmbătă.
Totodată, în perioada 1-19 iulie, canionul a fost vizitat de 5.960 de turiști, cu 1.706 mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. „Dacă nu ploua duminică, treceam de 1.000 de vizitatori. Oricum, a fost un weekend în care am avut acum mult peste media unei perioade de week-end. De altfel, și vineri au fost multe persoane care au trecut prin canion, peste 300”, a precizat Cristian Popa, reprezentantul Regiei.
Sursa: Ovidiu Vrânceanu, bizbrasov.ro





