Program Zilele Brașovului 2016

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 28 aprilie 2016 | Actualizat: 14 martie 2022


Sărbătorile oraşului vor începe vineri, 6 mai.

De dimineață brașovenii și turiștii sunt invitați să viziteze Târgul de flori, în Piaţa Sfatului, Târgul de produse hand-made, pe str. Politehnicii, Târgul meşterilor populari, pe aleea de la Parcul Titulescu şi Târgul slow-food, pe str. Michael Weiss. 

Vineri încep și concertele, în Piaţa Sfatului. Începând cu ora 18.00, este programată Seara şlagărului românesc, iar pe scenă vor urca: Corina Chiriac, Adrian Daminescu, Luminiţa Anghel, Silvia Dumitrescu şi Gabriel Dorobanţu. 

Apoi, de la ora 21.00, pe zidurile Cetăţuii, braşovenii şi turiştii se vor putea delecta cu filme de referinţă pentru cinematografia internaţională, „Vacanţă la Roma”, cu Audrey Hepburn şi Gregory Peck. 

Sâmbătă, începând cu ora 11.30, va fi în Piaţa Sfatului, muzică de fanfară. Seara vor cânta F. Charm, What’s Up şi Vunk, de la ora 18.00.

De la ora 21.00, rulează Marele Gatsby, cu Leonardo DiCaprio, pe zidurile Cetăţuii.

Parada Junilor va avea loc duminică, de la ora 11.00 şi se va desfăşura pe traseul tradiţional: Piaţa Unirii, str. C-tin Brâncoveanu, Str. G. Bariţiu, str. Mureşenilor, Bd. Eroilor, Str. Republicii, Piaţa Sfatului, Str. Apollonia Hirscher, str. Poarta Schei, str. Prundului, Piaţa Unirii, Pietrele lui Solomon.

Apoi, brașovenii sunt invitați la două concerte folclorice: unul la Pietrele lui Solomon, începând cu ora 14.00, şi cel de al doilea în Piaţa Sfatului, începând cu ora 18.00. 

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută