Curtea și biserica domnească
Este situată în centrul orașului și, potrivit izvoarelor istorice, acest ansamblu arhitectural alcătuit din Curtea Domnească, Biserica “Sf. Ioan” și Turnul-clopotnița își are începuturile în perioada 1468-1475 fiind ctitorit de Ștefan cel Mare. Din Curtea Domnească s-a mai păstrat doar o parte din pivnițele casei domnești (unde se află acum o expoziție muzeala) și portiuni din zidul de incintă. Biserica zidita in 1497-1498, monumentală și elegantă, este caracteristică stilului arhitectural moldovenesc.
Muzeul de artă neolitică Cucuteni
Muzeul este unic în Europa , fiind unul din cele mai importante muzee din România.
El a fost deschis în iunie 2005 și deține cea mai variată și bogată colecție Precucuteni-Cucuteni. Clădirea a fost ridicată în anii 1928-1930 de constructorul Carol Zani și ornamentată de sculptorul Vincenzo Puschiasis. Muzeul prezintă în jur de 300 de piese din cadrul Culturilor Precucuteni – Cucuteni incluse în categoria “tezaur” a patrimoniului cultural national.
Muzeul memorial “Calistrat Hogaș”
A fost amenajat în 1969 în casa în care a locuit scriitorul (construită în sec. al XIX-lea). Cuprinde documente de familie, manuscrise, mobila originală, obiecte personale ale scriitorului.
- Muzeul de Istorie și Arheologie
A fost înființat în 1934 de preotul Constantin Matasa. Muzeul are peste 100.000 de exponate. O serie de piese pot fi individualizate datorită semnificației lor pentru civilizat, al acestor meleaguri : Vasul cu colonete de la Izvoare, vasele de cult și provizii de la Gheraiesti, tezaurul de vase de aur de la Radeni și cel de argint de la Muncelu. Muzeul deține importante colecții arheologice din epoca bronzului și geto-dacice.
- Muzeul de Științe Naturale
A fost înființat în anul 1960. Muzeul are o suprafață de 350 mp.
Muzeul deține o colecție importantă de pești fosili, unici în lume și alte bogate colecții de mineralogie-petrografie, paleontologie, botanica, entomologie, vertebrate.
Biserica “Sf. Ioan”
Biserica zidită în 1497-1498, monumentală și elegantă, este caracteristică stilului arhitectural moldovenesc din acea perioadă îmbinând tipul cu plan dreptunghiular și bolți semicilindrice cu cel trilobat și turla pe naos.
Mănăstirea Bisericani
Mănăstirea Bisericani este o mănăstire ortodoxa, cu obște de călugări, situată în satul Scaricica, comuna Viișoara, în județul Neamț. Povestea conform căreia în această mănăstire s-ar fi arătat Fecioara Maria începe în a doua jumătate a secolului al XV-lea când un grup de călugări au hotărât să plece în Muntele Athos. Opriți din drum de către însăși Maica Domnului care li s-a arătat în chip minunat dintr-un trunchi de copac, spunându-le: “Nu plecați, și aceasta este grădina mea!”
Pe locul unde s-a arătat Maica Domnului s-a construit un paraclis cu hramul “Acoperamântul Macii Domnului” unde se află și trunchiul stejarului.
Mănăstirea Bistrița
Mănăstirea Bistrița, zidită de domnitorul Alexandru cel Bun în anul 1406, este o mănăstire ortodoxă din județul Neamț. Așezământul monahal de la Bistrița are o mare valoare istorică și arheologică, numărându-se printre cele mai vechi ctitorii voievodale din Moldova alături de mănăstirea Neamț, adăpostind oseminte domnești și fapte de neuitat din istoria și viața spirituală a poporului român.
Biserica Precista
În anul 1930 s-a început construcția Bisericii Precista, iar în anul 1947 aceasta a fost sființită de către Mitropolitul Moldovei și Sucevei. Biserica este construită din beton armat, piatră cioplită și cărămidă presată.
Acoperișul este din țiglă smălțuită, în stilul bisericilor lui Ștefan cel Mare, prevăzut cu două turle cu baza octogonală, în vârful cărora este instalat paratrasnetul. Interiorul bisericii impresionează prin catapeteasma sculptată în stilul mănăstirii Bisericani, iar icoanele din catapeteasmă provin de la Biserica veche din anul 1826. Pictura de pe pereții bisericii este în frescă stil bizantin evoluat făcută de frații Profeta și Dumitru Irimescu.
Biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă” din Văleni
Din punct de vedere architectural este una dintre cele mai reuşite realizări ale arhitecturii în lemn din Moldova (întreaga construcţie, realizată din bârne şi scânduri groase de brad şi stejar, trădează o mână de virtuos care a fixat în fiecare element component multă precizie, pricepere şi imaginaţie). Este de tipul bisericilor cu plan simplu în formă de navă, fără sânuri laterale şi cu altarul pentagonal, clopotniţa, separată, aflându-se în imediata apropiere, spre sud. Acoperământul de şindrilă îmbracă întreaga construcţie în mod uniform, fără a sublinia decât prezenţa altarului.





