Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 13/06/2016
Arhiva Zile si Nopti

Tradiții, obiceiuri și superstiții de Rusalii

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Tradiții, obiceiuri și superstiții de Rusalii Share Tradiții, obiceiuri și superstiții de Rusalii


Pe 19 iunie, creștinii ortodocși sărbătoresc pogorârea Duhului Sfânt, cunoscută și sub denumirea de Rusalii sau Cincizecimea.

Festinul se ține timp de mai multe zile, în funcţie de zone. În Moldova, Rusaliile durează 3 zile, însă în Transilvania Pogorârea Sfântului Duh se serbează 7 zile.

Cei din Muntenia, Oltenia şi Banat ţin sărbătoatea 8 zile. Cât privește semnificația, Sfinta Scriptură spune că Duhul Sfânt, parte a Sfintei Treimi, s-a pogorât asupra Sfinţilor Apostoli, care au primit astfel harul propovăduirii Evangheliei în lume.

Noul Testament arată că Pogorârea Duhului Sfânt ar fi avut loc de rusaliile evreieşti, la 50 de zile de la Învierea lui Isus din Nazaret. Până astăzi, Rusaliile se serbează întotdeauna duminica, la 50 de zile de la Înviere, de aici venind şi denumirea de Cinzecime a sărbătorii.

TEMUTELE IELE

În folclor, Rusaliile – cuvânt ce provine din latinescul „rosalia” însemnând sărbătoarea trandafirilor – sunt fiicele (ielele) lui Rusalim Împărat, înzestrate cu puteri magice, îndeosebi de seducție, ce pot fi adeseori malefice. Acestea umblă în acele zile prin văzduh și pot provoca multe suferințe celor ce nu le respectă zilele.

RAMURI TĂMĂDUITOARE

În această zi, flăcăii aduc ramuri de tei sau nuc din păduri, care sfinţite la biserică devin tămăduitoare şi feresc gospodăriile de grindină sau duhuri rele. În Bucovina, de Rusalii se dă de pomană vase de lut, lemn sau de porţelan, căni, străchini (farfurii) împodobite cu flori şi umplute cu lapte, vin sau apă. Aici, ritualul e cunoscut sub numele Moşii de vară şi începe din sâmbăta dinaintea Rusaliilor.

SUPERSTIŢII DE RUSALII

Cine merge la câmp de Rusalii va fi pedepsit cu boala zisă amorţeală, dambla, luat de vânt sau ologeală; De Rusalii nu e bine să te urci în arbori sau în locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casă; La porţi, în case se pun flori, frunze de tei sau de nuc pentru ferirea de duhuri rele; De Rusalii să nu se certe nimeni, căci e luat de Iele; E bine să ai la tine trei fire de usturoi, în sân sau la brâu; De la Duminica Rusaliilor, timp de 9 săptămâni, nu se mai culeg ierburi de leac.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută