Finalul celei de-a treia ediții Anim’est Brașov

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 5 iulie 2016 | Actualizat: 14 martie 2022


După un weekend intens, Anim’est, Festivalul Internațional de Film de Animație, a marcat finalul celei de-a treia ediții la Brașov cu filmul Muntele magic, realizat de Anca Damian prin îmbinarea diverselor tehnici artistice, proiectat duminică, 3 iulie, în Piața Sfatului.

Nici vântul, nici ploaia nu au stricat pofta cinefililor pentru animație, fiecare proiecție în aer liber bucurându-se de atenția a sute de brașoveni. În total s-au proiectat nouă dintre cele mai apreciate lungmetraje ale ediției aniversare Anim’est București și un set de scurtmetraje specifice fiecărei categorii, dintre care 19 în cadrul secțiunii Minimest, 33 de videoclipuri animate la AniMusic Night, 22 dintre cele mai ciudate animații selectate pentru Creepy Animation Night și 11 filme realizate exclusiv de animatori români. De asemenea, publicului i-au fost pregătite 10 dintre cele mai bune scurtmetraje ale edițiilor anterioare.

Anul acesta am inclus și cele mai recente proiecte ale primului atelier internațional de animație, Animation Worksheep, realizat în colaborare cu artiști remarcabili în domeniul animației, precum Joe King (profesor la Royal College of Art, Marea Britanie), Capucine Latrasse (animator, Franța), Udo Prinsen (animator, Olanda), Luiz Stockler (animator, Marea Britanie), Matei Branea, Bogdan Lazăr, Tudor Avramauț și Paul Mureșan.

Serile de vineri și sâmbătă au vibrat în acordurile trupelor Orkid și RoadkillSoda, iar cei mici au putut experimenta ei înșiși câteva tehnici de animație în cadrul atelierelor creative organizate la Centrul Cultural Reduta.

Festivalul internaţional de film de animaţie Anim’est Braşov s-a desfășurat între 30 iunie şi 3 iulie, în Piaţa Sfatului şi la Centrul Cultural Reduta.

Anim’est Brașov este organizat de Asociația Este’N’Est și de Asociația Animest, cu sprijinul Primă- riei Brașov și al Centrului Național al Cinematografiei, în colaborare cu Centrul Cultural Reduta.

Proiect finanțat de Consiliul Local Brașov. Partener: Groupama

Parteneri media: Mediafax, Zile și Nopți, Cinemagia, Orașul Meu, Urban, Corcodușe.ro, Transilva- nia News, I Love Brașov, Transilvania 365, News BV, Romanticu.org

Eveniment recomandat de Kiss FM Brașov.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută