Ovidiu Lipan Țăndărică deschide Festivalul de Film Istoric de la Râșnov

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 28 iulie 2016 | Actualizat: 14 martie 2022


Cea de-a opta ediție a Festivalului de Film Istoric Râșnov (FFIR) se va deschide cu un concert special, pe 29 iulie, susținut de Ovidiu Lipan Țăndărică. Repertoriul include atât piese originale ale artistului, cât și melodii tradiționale românești, precum Ciocârlia, Sârba de la Cozmești și Hora moldovenească, completate de compoziții din repertoriul aromânesc.

Biserica Evanghelică din Râșnov va găzdui, pe 30 iulie, un spectacol de muzică elisabetană și versuri de Shakespeare, unde invitat special va fi actrița Daniela Nane.

De asemenea poți asista în grădina Cetății Râșnov, pe 5 august, la un concert marca Dan Byron și Luiza Zan, iar pe 6 august scena va fi ocupată de Vali Răcilă, Raul Kuşak și Hanno Höfer.

Vor mai concerta pe parcursul festivalului trupele Domino, Innuendo Trio, Icon Arts Percussion Group, Cvartetul Solaris și Ansamblul Flauto Dolce.

Festivalul de Film Istoric Râșnov 2016 va aduce timp de zece zile peste 100 de ore de filme, dezbateri și concerte, care includ peste 40 de producții documentare și de ficțiune, 13 momente muzicale și evenimente speciale, 2 expoziții și un târg de carte. Acestea vor avea loc, între 29 iulie și 7 august, în Cetatea Râșnov, la cinematograful Amza Pellea, în Biserica Evanghelică și în Piața Unirii din oraș.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută