Toamna cad frunzele, încep ploile, copii se întorc la școală și păsările se întorc în țările calde. Numai stereotipuri! Dar la Brașov se mai întâmplă ceva! Se organizează un concurs între cei mai glumeți români. Premiul e de 1000 de euro, dar nu banii contează ci prestigiul! Cei 20 de concurenți vor fi jurizați de Teo, Narcisa Sârboi și Bogdan Naomovici. Adi Bobo, câștigătorul de anul trecut, se va întoarce la microfonul glumeților, dar în calitate de prezentator și stand up-er profesionist.
Pe lângă concurs, spectatorii vor asista și la show-uri de Stand Up cu Gabriel Gherghe, Andrei Ciobanu, Raul Gheba, Teo, Costel, Toma și Adi Bobo.
Gluma-i glumă, dar va trebui să vă cumpărați din timp bilete pentru că din experiența edițiilor trecute știm că se vor epuiza rapid. Acestea au fost puse la vânzare online pe site-ul biletebrasov.ro.
Fiți cu ochii pe Zile și Nopți să aflați noutăți despre cel mai glumeț festival al acestei toamne.
PROGRAM STAND UP FEST
Vineri, 16 septembrie – ora 19.00
Semifinala I (10 concurenți)
Show: Andrei Ciobanu și Gabriel Gherghe (câștigătorul ediției a II-a)
Preț bilet: 35 lei
Sâmbătă, 17 septembrie – ora 19.00
Semifinala II (10 concurenți)
Show: Teo și Raul Gheba (câștigătorul primei ediții)
Preț bilet: 35 lei
DUMINICA, 18 septembrie – ora 19.00
Finala Stand Up Fest (6 concurenți)
Show: Costel și Toma
Preț bilet: 35 lei
Biletele pot fi achiziționate ONLINE pe www.biletebrasov.ro





