Mihail Vakulovski | Sînt zile naşpa la sînge

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 30 iulie 2018 | Actualizat: 13 martie 2022


 

Poetul Adrian Diniș (1986-2018)… Ultima oară ne-am întîlnit acum exact două luni, la Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti, la lectura de la Tramvaiul 26. După aceea am povestit cea mai mare parte a timpului împreună – despre literatură, poeţi, despre soră-sa care voia să-şi pună silicoane, deşi nu a avut nevoie niciodată de îmbunătăţiri (aici – cu detalii şi exemple), despre relaţia lui cu părinţii, despre cum l-a întrebat un poet „da’ tu ce ai de gînd să faci cu viaţa ta?” şi multe altele – toate, cu zîmbetul lui unic pe buze, plin de căldură…

S-a dus şi Cipanu’, unul din rockerii care erau la Rockstadt „fie ploaie, fie vînt”, vorba prozatorului, nepotul caragialetelor din faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, care, după o poveste despre artă şi Caragiale, mi-a adus albumul lui unchiu-so şi mi l-a făcut cadou, aşa, pur şi simplu. „80 de beri şi o fanta, Ciprian”…

Seara am vorbit cu mama, că ieri am ajuns tîrziu, după Poezia e la Bistriţa, şi n-am mai vrut s-o deranjez la ora aia. Tocmai venise de la înmormîntarea lui Oleg Lupu, prieten de-al meu din copilărie, s-a înecat în iazul de lîngă noi, lacul copilăriei şi adolescenţei. L-au găsit abia peste o zi, cînd a ieşit singur la suprafaţă, prietenii şi scafandrii n-au reuşit să-l găsească…

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută