Mahlzeit,
Din când în când și nu foarte rar, dar nici des, se organizează lucruri interesante și de bun gust în Țara Bârsei, dar și în împrejurimi. Un astfel de eveniment fain, care a luat amploare de la ediție la ediție, este săptămâna Haferland. Află de pe web-site-ul lor o scurtă prezentare:
Cum a început totul
În vara anului 2012, Michael Schmidt, președintele Automobile Bavaria și al Fundației Michael Schmidt, și Peter Maffay, fondatorul Fundației Tabaluga, au inițiat proiectul „Săptămâna Haferland”, un festival menit să promoveze cultura și tradițiile săsești. Intenția lor este însă de a promova atât cultura săsească, cât și turismul în zona cuprinsă între Rupea și Sighișoara, denumită „Țara Ovăzului” sau Haferland.
…și tocmai ce își propun realizează.


Interesant este că împletesc în seria de manifestări artistice și poate cea mai populară artă, gastronomia, și tot la fel de interesant este când e surprinsă cu succes latura locală a ingredientelor și preparatelor.
Așa am ajuns vineri, pe 3 august, în Saschiz, acolo unde între 12:00 și 16:00 a fost pregatită de Vecinătatea femeilor din Saschiz o masă de tip brunch. Contra unei taxe fixe de 50 de lei am intrat într-o curte a unei case la o aruncătură de băț de turnul bisericii, cadrul acestui restaurant efemer, unde am găsit preparate aperitiv, un fel principal și o scurtă selecție de băuturi atât alcoolice, cât și răcoritoare.
Am cules o farfurie din teancul ce trona în capul mesei și am început să spicuiesc din merindele reci.
Am găsit o telemea de vacă realmente excepțională în care gustul de lapte de vacă era mai mult decât evident și delicios, două tipuri de fasole bătută, fiind clar un duel de orgolii despre cum se prepară mai gustos, încă nu pot delibera, ambele fiind fost excelente, două șaibe de salam din vită și porc care după culoare, conținut și gust se putea spune ușor că e pe cât posibil de natural, făcut în casă, o lingură de salată de vinete fără prea mult ulei ori sare, dar gustoasă, niște caș afumat și doua tipuri de ardei, unul iute și negru, altul bulgăresc. După o scurtă conversație cu una dintre gospodine am ajuns la concluzia că o fi fost el bulgăresc cândva, dar cum a crescut în Saschiz e mai degrabă de-al locului, săsesc. Am ales și o roșie din marele lighean care dăruia legume, toate proaspete și parfumate. Roșia am șters-o pe cămașă și am mușcat din ea, astfel m-am asigurat că ar putea fi dintre cele mai bune.


Trecând la felul principal, am ales o farfurie de tocană de cartofi cu carne, făcută la ceaun. Nu știu de câte ori ați mâncat ceva asemănător, însă ceea ce m-a impresionat a fost lejeritatea preparatului, de altfel unul greu din definiție, concentrat prin reducția de câteva ore la foc mic; însă această tocană a fost lejeră și plăcută până la ultima furculiță din farfurie, măiastră alcătuire într-adevăr.
Cred că nu pentru mâncarea propriu-zisă sunt sașii faimoși, ci mai degrabă pentru prăjituri și mai ales cele la tavă.
M-am bucurat de plăcintă cu rabarbăr și vișine, plăcintă cu varză care, cu toate că era din cea sărată, a fost un digestiv bun, un pic de cozonac și câteva bucăți de lichiu. Interesant, asortat, suprinzător. Am plecat satisfăcut apoi să explorez mica, dar cocheta localitate Saschiz, o comună mai aproape de Sighișoara decât de Brașov și învecinată cu Rupea, Criț și Viscri.
Când nu cânta muzică în germană din boxe, cânta o fanfara mică și elegantă de 4-5 sași.
Era și un atelier mic de olărit pentru copii, se puteau cumpăra un gem, o dulceață de lapte sau fructe, un sirop pentru acasă.
Elegant, fin, autentic.
Voi urmări site-ul Haferland.ro pentru festivalul de anul viitor, la care voi participa negreșit.
Grüß Gott,
Der Balkan







