Cinema One | Avanpremiera săptămânii 14-20 septembrie

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 18 septembrie 2018 | Actualizat: 13 martie 2022


 

Am așteptat cu nerăbdare săptămâna trecută fiindcă, după 31 de ani a apărut Predator, ce îl are în distribuție pe scenaristul care a făcut parte din primul film cu Arnold Schwarzenegger, vedem un Predator demn de 2018; iar acum râdem în hohote la două comedii europene – francezii vin din urmă cu filme foarte bune: Momo și Trei surori adorabile! Cap de afiș este filmul Peppermint, care se derulează în avanpremieră. Cinema One, gazdă perfectă ce găzduiește aproximativ 1500 de locuri, face ca experiența noastră la film să fie grozavă.

Peppermint: Gustul răzbunării

Filmul este regizat de Pierre Morel, același regizor care a realizat filmele Taken. Astfel, avem de a face cu un film puternic în care pulsează angoasa. Firul narativ și acțiunea împrumută puțin din Sicario 2, dar aici e vorba despre o altă perspectivă. O familie împlinită în care mama îi reamintește adesea fiicei că poartă dragostea ei în suflet, fulgi de nea în ochi și puțină mentă (peppermint) în sânge, ajunge să fie destrămată de un atac brutal făptuit de membrii unui cartel. Tânăra mamă, Riley North – interpretată de Jennifer Garner, nu mai are nimic de pierdut după ce soțul și fiica ei sunt uciși.

Numai după ce sistemul corupt îi protejează pe ucigași de justiție, Riley începe să-și facă dreptate în stil propriu, căutând o cale de răzbunare împotriva celor care i-au distrus viața. Transformându-și frustrarea în motivație personală, ea petrece câțiva ani ascunsă, perfecționându-și mintea, trupul și spiritul pentru a deveni o forță de neoprit, evitând lumea interlopă, LAPD-ul și FBI-ul. Metamorfoza personajului principal este una radicală, tot ea ajungând să împrumute, la final, din moravurile lui Pablo Escobar din Narcos.

Filmul este distribuit în România de Vertical Entertainment

 

Anna Antal,
Redactor Zile și Nopți

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută