Festivalul se desfășoară în municipiul Brașov la Centrul Cultural Reduta, în perioada 23-25 noiembrie 2018. Întrucât participanții au vârste cuprinse între 6 și 18 ani, iar sărbătorile vin în curând- îndrăznim să credem că încărcătura emoțională va fi foarte intensă.
Știm că există o preocupare pentru tinerii muzicienii și răspândirea acestei idei, Brașovul ne-a dovedit-o prin Școala Populară de Arte Tiberiu Brediceanu, prin evenimentele susținute în incinta instituțiilor cum ar fi Centrul Cultural Reduta sau Filarmonica Brașov. Mai mult, de-a lungul celor 12 ani, sute de copii veniţi din toată ţara s-au întrecut pentru a obţine premiile la cele 4 categorii de vârstă şi bineînţeles, trofeul „Fulg de Nea”.
Acest festival are un caracter polivalent și un trecut deosebit fiindcă Festivalul Naţional Concurs de Interpretare şi Creaţie Muzică Uşoară pentru Copii „Fulg de Nea”, a rămas unul dintre puţinele festivaluri din România desfăşurat ca un eveniment complex ce durează 3 zile.
Există două secțiuni: secțiunea de interpretare și secțiunea creație. Ce-a de-a doua se va desfășura în funcție de materialul trimis de concurenți și se vor prezenta în Primă Audiție. Concurenții știu că, pentru înscriere, a fost admisă o singură piesă per interpret, un compozitor/textier pentru a avea astfel posibilitatea de a înscrie mai multe piese în concurs.
Premii: Premiul I (400 RON), premiul II (300 RON), premiul III (200 RON) și respectiv Trofeul FULG DE NEA (700 RON), acordat unui singur concurent, indiferent de categoria de vârstă, pentru cea mai bună evoluție din concurs. La secțiunea creație premiile vor fi acordate copiilor și câte o diplomă pentru compozitor/textier. De asemenea, se vor acorda și câte 2 mențiuni / secțiune / categorie de vârstă și diplome de participare tuturor concurenților. În afara de aceasta, se vor acorda și premii speciale cum ar fi premiul „Viva la Musica”, Premiul „Șerban Georgescu”, Premiul juriului, Premiul de popularitate.
Aplauze și fulgi de nea!
Credit foto: Fulg de nea





