Lucrările pentru reabilitarea cinematografului Astra, au început zilele acestea. Conform proiectului, Cinematograful Astra va fi deschis publicului în 2021. Constructorii susțin însă, că lucrările ar putea fi gata mai devreme de data limită de finalizare. Investiția se ridică la aproape 9 milioane de lei.
Cinematograful Astra face parte dintr-un proiect mai amplu de readucere a fostelor cinematografe în viaţa culturală a oraşului. Primul care a intrat în acest proiect este fostul cinematograf Patria, după care, anul trecut, au început lucrările la fostele cinematografe Modern și Popular.
,,Mă bucur că am ajuns în această etapă în care, deja, la toate cele trei foste cimatografe, Astra, Modern şi Popular, au început lucrările de reparaţii. Prin aceste investiţii încercăm să creăm o serie de centre multifuncționale de petrecere a timpului liber în cât mai multe zone ale oraşului. Astăzi suntem la fostul cinematograf Astra, unde vom crea două spații noi pentru activitățile culturale și sociale. În primul rând, vom avea o sală de cinema, dar într-o abordare diferită de ceea ce înseamnă sala de cinema clasică“, a spus George Scripcaru, primarul Municipiului Braşov.
Sală pentru cinema și alte tipuri de evenimente
În cadrul sălii de cinema se va îmbina confortul celor care vin să vadă un film și capacitatea de adaptare a sălii la cât mai multe tipuri de evenimente. Această sală va avea o capacitate de 124 de locuri, la mese și pe canapele. Deasupra sălii de spectacole se va amenaja, prin construirea unui planșeu, o sală de conferințe cu 130 de locuri, care va putea oferi spațiul necesar pentru desfășurarea de evenimente.


Ioana Mircea – Redactor-șef Zile și Nopți Brașov





