Cântecul ăsta-i despre noi, să fie un cântec simplu despre vaci și boi?
Ada Milea e un fel de om-orchestră: cântă din voce, cântă la chitară, compune, scrie, joacă teatru. În ultimul timp ea urcă pe scenă în aceeași formulă consacrată 4+1, alături de polivalentul Bobo Burlăcianu, Anca Hanu și Cristi Rigman.
Știm și noi că de când banul e șef tot mai mare pe planetă, ne cam sufocăm poezia.
Ca o frumoasă intervenție artistică, Ada transpune ideile din cărţi în melodii, esenţializând, cu umor, mesajele autorilor ale căror cărţi sunt mult prea groase pentru viteza nebună în care trăieşte lumea astăzi. De obicei. Alteori cântă pentru studenții de la medicină apoi și despre oameni de zăpadă.
În adolescență, în timp ce părinţii o vedeau deja studentă la medicină, bunicii se asigurau că nepoata lor are o chitară la care să cânte.
Formația 4+1
Ada a contribuit la multe piese de teatru cărora le-a realizat coloana sonoră. Câteva exemple sunt: “Micul prinţ”, “Aventurile lui Habarnam”, “Buratino”,”Eu când vreau să fluier, fluier” și “America-știe-tot”, iar cu Bobo Burlăcianu cântă de prin 2004 (pe ceilalți furându-i din Cluj ceva mai târziu). A lucrat cu ei la unele spectacole ale Teatrului Național și n-a mai putut să-i lase în pace.
Concertele 4+1 sunt pastila de bună dispoziție de care oricine are nevoie măcar de două sau trei ori pe an.


„Poezia are puterea aceasta de a suporta sau de a deschide o infinitate de lecturi. Eu chiar spun mereu că întrebarea «Ce a vrut să spună poetul?» este o tâmpenie. Pe care o găseşti din păcate în toate manualele. Ca şi când ar exista un mesaj unic pe care poetul vrea cu tot dinadinsul să îl transmită. În realitate, orice poet adevărat lasă deschisă calea pentru orice interpretare- declara Ada pentru o revistă de cultură și gândire strategică.
Unde ne vedem?
În Kruhnen Musik Halle, cel mai spațios spațiu cultural al Brașovului ce iese în evidență prin muzică, design, public, varietate, concerte și petreceri.
Când?
Se întâmplă pe 3 martie, începând cu ora 20:00.
Pretul unui bilet este de 35 de lei, fiind disponibile un număr limitat de 350 de bilete (cu loc la masă).
NU SE FAC REZERVARI. LOCURILE SE OCUPA IN ORDINEA SOSIRII.
,,Azi e frig și înghețăm
Dar până atunci o să cântăm
Cântăm cât ne ține gura
Să ne dezmorțim dantura’’
Sursă foto: Pressalert
Anna Antal,
Redactor Zile și Nopți





