A 14-a ediție a Galei „Premiile Excelenței în Afaceri” va premia firme brașovene din 15 domenii distincte

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 20 mai 2019 | Actualizat: 13 martie 2022


Gala „Premiile Excelenței în Afaceri”, ajunsă la cea de-a 14-a ediție, va avea loc anul acesta pe 23 mai, ora 18.00, la hotel Kronwell. În cadrul evenimentului vor fi premiate societățile comerciale care au obținut performanțe economice deosebite în ultimii 25 de ani, în diferite domenii de activitate.

Gala, organizată de Camera de Comerț și Industrie Brașov, va premia firme din 15 domenii de activitate distincte, exportatorii de succes și investițiile cu impact economic semnificativ pentru județul Brașov. În plus, implicarea companiilor în proiecte de responsabilitate socială precum și managementul modern axat pe utilizarea eficientă și eficace a resurselor, fie ele financiare, materiale sau umane, va fi premiată.

„Premiile Excelenței în Afaceri” își propune să aducă față în față cei mai importanți oameni de afaceri din Brașov cu partenerii guvernamentali și sociali, constituind astfel o importantă platformă de networking, prin intermediul căreia fiecare participant va avea ocazia de a stabili contracte și viitoare parteneriate, deoarece la acest eveniment vor participa peste 300 de oameni de afaceri, autorități publice și personalități remarcabile pentru mediul economic brașovean.

Ioana Mircea, Redactor-șef Zile și Nopți Brașov

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută