Cea de-a șaptea ediție a Rockstadt Extreme Fest, unul din cele mai importante evenimente metal din Europa de Sud Est și cel mai tare din România, va avea loc între 1 – 4 august 2019, la poalele Cetății Râșnov (terenul de Biatlon de la baza cetății).
Este un festival complex dedicat celor care obișnuiau să participe la evenimentele de afară cu banii strânși vreme d-un an din tot soiul de job-uri, mp3-ul fiind singurul lor ,,spirit călăuzitor’’. Este pentru artiștii autohtoni care trudesc în slujba creativității în tabăra asta pragmatică, și nu în ultimul rând, este pentru un public profund recunoscător artiștilor verticali!
Cel mai așteptat festival al anului din România a concluzionat line-up-ul și programul, doritorii putând de acum să achiziționeze (și) bilete pe zile. Fiecare bilet se găsește la prețul de 220 lei, vezi iabilet.ro. Sigur, asta nu exclude posibilitatea achiziționării abonamentelor și a biletelor de la fața locului.


Joi, pe 1 august, ne întâlnim cu: Paradise Lost, Betraying The Martyrs, Katatonia, Unearth, Adept, Crystal Lake, Gothic, Sur Austru, Dinumbra, Ura De După Ușă, Nuvijan, TC3
Vineri, pe 2 august, vom asculta: Six Feet Under, Korpiklaani, Candlemass, Mortem, Ektomorf, Onslaught, Ghost Iris, RoadkillSoda, Crimena, Blutrina, High Status, Underwaves, Mental Disorder
Sâmbătă, 3 august, ne încântă cu: Accept, Clawfinger, Bloodbath, Asphyx, Bolzder, Schammasch, Sworn Enemy, Bio-Cancer, Omega Diatribe, Htera, Alister Mars, Eat Your Heart, Blană Bombă
Duminică, 4 august și ultima zi a festului: Dimmu Borgir, Hypocrisy, Soilwork, Mgla, I349, Walking Dead On Broadway, Brothers Till We Die, Hexis, Hteththemeth, The Arson Project, Abigail, Evergreed, Lucky Thirteen
Zilele 2 și 3 august găzduiesc și un eveniment special, „The Cave Between Worlds” având loc în Peștera Valea Cetății, iar biletele se achiziționează separat. Pe 2 august vor concerta Arktau Eos și Alone In The Hollow Gardens, iar pe 3 august vor cânta Void Ov Voices și Arac.
Persoanele cu dizabilităţi vor avea acces gratuit, cu condiția să trimită copiile scanate ale actelor doveditoare. Copiii cu vârste de până la 12 ani vor avea acces gratuit în interiorul festivalului dacă vor fi însoţiţi de un părinte sau tutore legal cu abonament sau bilet valid.
Datorită evenimentului Rockstadt Underground Artists, care va lua forma unui concurs ce încurajează participarea trupelor în ,,bătălia’’ suveranităţii scenei (perioada de inscriere: 01-07 iulie), cei care au bilet de camping și doresc să participe la acest eveniment, vor putea campa începând cu data de 31 iulie, ora 12.00.


Biletele se găsesc online de pe iabilet.ro sau de la intrare și costă 30 lei. Open doors: ora 16:00.
Camping 1– stadion poziționat pe terenul de fotbal din imediata vecinătate a arealului fesitvalului. (Atenție, e sold out)
Camping 2– (Glajerie) la aproximativ 3,5 km de zona festivalului. Se va asigura transport.
Line-up-ul este, iată, completat de câteva nume grele din zona muzicii extreme:
Când auzi de Paradise Lost, te gândești deja la ,,True Belief’’. Trupa britanică de gothic/doom metal, a fost primul nume confirmat la REF. Cu 13 albume la activ, cel mai recent lansat în 2012, trupa este fondatoarea stilului Gothic Metal. Solistul Katatonia s zis că trupa sa a pornit ca o ,,trupă tribut Paradise Lost’’.
Katatonia. În octombrie 2016, ,,The Great Cold Distance’’, unul dintre albumele emblematice ale grupului de doom metal, împlinea 10 ani de la lansare. După un an, trupa l-a relansat sub formă de Cd clasic și de double vinyl. Cele mai cunoscute piese de pe acest album sunt ,,My Twin’’, ,,Deliberation’’ și ,,July’’, ele fiind cântate live în concerte!
Six Feet Under. Pentru prima dată în România, la REF 2019!
Una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate nume de pe scena death metal internațională, a apărut în 1993 ca proiect personal al lui Chris Barnes (solist al Cannibal Corpse la acel moment), împreună cu Allen West (Orbiturary). Cu 12 albume la activ, trupa a fost inclusă în top 4 cel mai bine vândute formații de death metal americane, ajungând în Billboard Charts chiar cu albumul de debut numit „Haunted” (1995).
Dimmu Borgir va aduce pe scena REF 2019 un show excepțional, care va include și piese de pe cel mai nou material discografic, ,, Eonian’’ din 2018, o continuare a incursiunii muzicale întreruptă în urmă cu 8 ani, după ,,Abrahadabra’’, al optulea album de studio al formației. Știați că numele Dimmu Borgir provine de la o formațiune vulcanică omonimă din Islanda (,,Dimmuborgir’’), considerată a fi poarte spre iad, conform legendelor locale?
Vă invit să bifați și alte evenimente inedite pe care ni le va aduce această ediție!
Vă reamintim că ediția din acest an vă întâmpină cu 2 scene: Monster Stage (Adrian Rugină) și Brașov Stage.
1. Primele concerte, cele susținute în jurul orei 15, care creează premisele pentru întreaga experiență ulterioară, vin ca o mișcare de conjunctură aproape astrală pentru cei care vor urca pe scenă: Blană Bombă, Lucky Thirteen, TC3 și Mental Disorder.
2. Festivalul anunță un nou eveniment ce va avea loc în peștera Valea Cetății și prezintă conceptul “The Cave Between Worlds”, unde vom avea parte de reprezentații a căror durată va fi de 1h30’ din motive ce țin de protejarea ecosistemului peșterii Acest eveniment spectaculos este destinat unui număr limitat de spectatori, conform capacității autorizate.
Rockstadt Extreme Fest anunță un nou eveniment ce va avea loc în peștera Valea Cetății și prezintă conceptul “The Cave Between Worlds” în care câțiva muzicieni își vor oferi creațiile în forme adaptate la condițiile mediului și transformate de acestea în momente unice.


Ce-i leagă pe acești artiști este interesul pentru cele mai sumbre și mai sălbatice tendințe din muzica experimentală, în special din dark ambient și pentru expresiile alcătuite prin reverberații, care vor fi amplificate în moduri fantastice de natura peșterii.


Pentru acest debut, sunt confirmate patru concerte distribuite pe două zile. Attila Csihar va fi prezent aici cu proiectul său – Void ov Voices – alături de Arktau Eos, Alone in the Hollow Garden și ARAC.
S-a constat o deschidere uriașă și o diversitate în alegerea spațiilor pentru evenimentele în care muzicienii sunt actori principali. Exemplele de concerte susținute altcumva decât pe scenele obișnuite amplasate în săli, cucerite pentru câteva zile pe an de câte un festival, se găsesc în toate stilurile de muzică.
Avem și două exemple în acest sens:
Pentru comunitatea europeană asociată muzicii metal, Prophecy Fest, eveniment care se desfășoară într-o peșteră din Germania, formată în Epoca de Piatră, a creat un precedent care a stârnit laude în toată lumea. De partea cealaltă, în Tennessee, seria de evenimente Bluegrass Underground – în care artiști internaționali din genuri diferite concertează la 10 metri sub pământ – produce de asemenea ecouri peste tot.
În Valea Cetății din Râșnov se organizează deja concerte ale Filarmonicii din Brașov, iar vara lui 2019 urmează să fixeze o premieră în underground.
Spațiul și muzica live se află într-o relație foarte strânsă. E lesne de înțeles de ce mulți din lumea muzicii se îndreaptă tot mai mult către spații considerate până mai deunăzi neconvenționale, cum ar fi bisericile sau catedralele și peșterile. Peșterile oferă o gamă foarte complexă de semnale acustice, iar rezonanța și reverberațiile naturale influențează simțurile ascultătorului într-o manieră spectaculoasă.
Prima zi din „The Cave Between Worlds” va fi 2 august, destinată celor de la Arktau Eos și Alone in the Hollow Garden.




Grupul finlandez Arktau Eos va fi prezent pentru a doua oară în România și va impune un nou moment din existența acestuia ca o „paradă fantomatică de sunete și imagini obscure. Cei care au participat la concertul lor din Club Fabrica în 2012 au rămas cu o amintire zguduitoare care probabil îi va urma toată viața.
Tipul de ambient cu care Arkatau Eos operează poate fi descris ca fiind calm și cavernos în egală măsură, cu secvențe de șoc identice cu ceea ce percepe un individ în prag de iluminare. „Erēmos” este cel mai recent material al finlandezilor, ale cărui variații au fost oferite publicului european cu prilejul unui turneu susținut în luna martie, alături de reprezentanții psychedelic forest folk-ului din Tampere, Hexvessel.
Alone in the Hollow Garden este în mod clar cel mai potrivit proiect care poate apărea pe aceeași scenă cu Arktau Eos.
Condus de Dan Șerbănescu de la Tanz Ohne Musik, proiectul are ca scop reîntoarecerea către rădăcinile ritual ambient-ului și fazelor experiementale care au prins formă în anii ’90. Totuși, construcția sonică se află la intersecția dintre tradiție și contemporaneitate. Se folosesc în acest scop instrumente cu istorie vastă, de la cele acustice la instrumente de suflat, percuție și ritual, cu sunete preluate într-o formă inedită prin alăturarea sintetizatoarelor analogice și modulare, precum și a instrumentelor deosebite construite de însuși Dan Șerbănescu. Încărcat la maxim cu ezoterism, Alone in the Hollow Garden ia ascultătorul în grijă prin a-i oferi mediul perfect de contemplare și meditație.
Void ov Voices, one-man-band-ul lui Attila Csihar – recunoscut pentru lunga sa activitate ca vocalist în Mayhem și Tormentor, plus alte participări în proiecte memorabile ca Sunn O))) – va face și mai mult întuneric în peștera Valea Cetății în data de 3 august. Aici, vocea lui Attila este singurul instrument care se transformă într-o creatură gigantică prin intermediul looper-erelor și efectelor.
Misiunea lui Attila cu acest proiect nu este să înregistreze și să lanseze albume, ci să transmită forțe bizare acolo unde contează, adică în interiorul grupurilor de oameni.
Primul concert Void ov Voices a avut loc în Moscova, în 2008, alături de venerații ambient-jazzers Bohren & der Club of Gore. De-atunci, Attila a mers cu acest proiect peste tot, inclusiv Australia și Japonia și a colaborat cu Ulver, Merzbow și mulții alții, în paralel cu trupele de metal sau experimental din care face parte.
În ziua rezervată lui Attila Csihar va avea loc și premiera proiectului ARAC, despre care știm la ora actuală că a pornit odată cu un manifest prin care muzicienii creatori de frecvențe și armonii care transcend spațiul și timpul,se adresează planetei cu privire la distanța imensă care s-a format între oameni și mediul înconjurător.


În premieră, iată noul lor clip.
Adrian Tăbăcaru, percuționist renumit în scena locală și muzica de orchestră, fost membru în trupa de death metal Taine, s-a alăturat în acest proiect lui Costin Chioreanu, artist plastic cunoscut grație ilustrării materialelor unora dintre cele mai respectate trupe ale momentului. Este în același timp un chitarist care s-a remarcat prin autenticitate și a avut onoarea să înregistreze muzică alături de David Tibet, sau de mai sus menționatul Attila Csihar. Din ansamblul lor face parte o voce puternică, străină de orice formă de previzibil, întrupată de artista greacă Sofia Sarri, care a explorat de-a lungul timpului o plajă foarte largă de stiluri, de la avant-garde, metal și post-rock, la free jazz, improviație, coruri polifonice, fără să omită latura folk pe care a cultivat-o în locul de origine, insula Creta.
Concertele din cadrul seriei „The Cave Between Worlds” nu vor avea o durată mare și vor fi limitate la doi artiști pe zi pentru a proteja ecosistemul din peștera Valea Cetății.
Acest eveniment este destinat unui numar limitat de spectatori, conform capacității autorizate pentru peștera Valea Cetății. De asemenea, accesul in peșteră nu este recomandată persoanelor claustrofobe deoarece culoarul de acces este îngust.
Ne vedem aici!
Anna Antal, redactor





