După ce în urmă cu o săptămâna și ceva vă aduceam la cunoștință mișcarea aproape astrală a celor de la Firma în deschiderea concertului BON JOVI, iată că încă un nume românesc se alătura acestui mare eveniment. Este vorba despre GRAMOFONE!
Tânără formație a fost una dintre cele 5 selectate să cânte în cadrul showcase-ului inaugural al Romanian Music Export organizat de East European Music Conference. Selecția s-a făcut de către un juriu internațional format din oameni-cheie ai unor festivaluri că Sziget (Ungaria), Madcool (Madrid), Exit (Novi Sad, Serbia) sau Wacken Open Air (Germania) și care a evaluat 30 de trupe alese de către un juriu din România.
Totodată, ne bucurăm că, în sfârșit, reușim să aducem componența ECO în cadrul concertele DDEE!
Sub sloganul Have fun! Reciclează! Reciclad’OR invită participanții la Recycling Boxes special pregătite pentru colectarea separată a deșeurilor de ambalaje, încă de la intrare! LA GREEN PHOTO CORNER sunt așteptați toți cei care doresc să împărtășească un mesaj pentru Planetă!
“Împreuna cu Reciclad’OR încurajăm păstrarea curățeniei la evenimentele publice prin colectarea separată a deșeurilor generate și prin zecile de voluntari implicați vom reuși împreună să construim un eveniment cu “zero plouare”, a declarat DDEE.
Mai multe detalii aici: https://www.reciclador.green/index.php/ro/
Bilete pentru concertul BON JOVI se găsesc în rețeaua Eventim și online pe eventim.ro, la următoarele categorii de prețuri:
- Acces General – 230 lei
- Golden Circle – 380 lei
- Diamond Circle – 600 lei
- Tribună VIP – 750 lei
- Silver VIP Experience Package – 777.15 lei
- Diamond VIP Experience Package – 1,114.12 lei
- Platinum VIP Experience Package – 1,929.35 lei
- Ultimate VIP Experience Package – 2,445.65 lei
Fulminantul turneu “This House Is Not For Sale” (un adevărat succes de casă) își deschide porțile de pe 31 mai pentru Europa, show-ul din România de pe data de 21 iulie, din Piața Constituției, fiind cel care închide, în mod spectaculos, lista concertelor de pe continentul european!
“În 2011, Jon Bon Jovi a fost pur și simplu extaziat de public și de organizare încât a oferit pe lângă cele două ore de concert încă alte 60 de minute de vis! Au fost clipe de neuitat pentru toți! Piața Constituției a devenit pentru Bon Jovi un loc cu adevărat special. Celebra scenă a fost imortalizată prin fotografia ce a făcut înconjurul lumii: Jon Bon Jovi cu brațele întinse în față a 60.000 de oameni care-l idolatrizau și Casa Poporului. Vom repeta povestea magică de acum 8 ani! Mulțumim, tuturor!, a declarat Denise Sandulescu, CEO D&D East Entertainment.

Pe data de 25 iulie 2019 trupa BON JOVI se va găsi în Tel Aviv, Israel, și de acolo va pleca direct la Rock În Rio, Brazilia.
Așadar, vom da frâu celor mai intense emoții create de muzică LIVE a celei mai titrate formații rock americane: BON JOVI! Un vis împlinit pentru toți fanii din România și nu doar pentru aceștia, pentru că vestea concertului de la București aduce mii de spectatori de peste hotare! Iar glasul inconfundabil al lui Jon Bon Jovi va topi multe inimi cu mult prea celebrele “Always”, “Bed of Roses”, “You Give Love a Bad Name”, “It’s My Life”, “Wanted Dead Or Alive”, “Bad Medicine” și, bineînțeles, “Livin ‘On a Prayer”, plus alte zeci de hituri, o selecție specială pentru publicul român pregătită cu grijă de formație.
Acest nou turneu pune puternic accentul pe muzică și piesele îndrăgite de fani, pe mașinăria de lucru care a împins BON JOVI la peste 130 de milioane de albume vândute.
BON JOVI sosește, în sfârșit, la București în formulă: Jon Bon Jovi, voce – chitară, David Bryan, clapă, Tico Torres, baterie, Hugh Mcdonald, bas, John Shanks, co-producător, Everett Bradley, mulți-instrumentist și Phil X, chitară, cel care l-a înlocuit pe Richie Sambora.
DESPRE GRAMOFONE

![]()
![]()
Mai simplu spus:
“I’m smart and I’m în control”
Pentru că toți am simțit măcar o data teamă de a nu ne blaza și ne-am confruntat cu sentimentul că muncă pe care o facem în fiecare zi de la 9 la 5 este mecanică și fără vreun scop sau impact. Cu toții resimțim impactul pe care-l au propagandă, mass media sau nepăsarea politicienilor asupra societătii noastre și înțelegem încet, încet că nu avem decât parțial control asupra vieților noastre.

“I don’t like smothering my urges just to get my cut”
Trebuie să ne facem auziți, să trezim oamenii la realitate, să le oferim genul de muzică de suflet fără să neglijăm esentă mesajului care se resimte puternic cu fiecare vers.Hai să facem muzică de suflet și care să transmită un mesaj cu care rezonăm.
Andrei Mardar (voce), Tibi Ionescu (bass), Cristi Nicoară (tobe), Vlad Dumitrescu (chitară) și Paul Drăgusin (clape).
DESPRE FIRMA

Firma este o formație românească de rock alternativ, fondată în 2001, și este considerată un pioner al rockului alternativ din România. După nominalizările la MTV European Music Awards 2004 la categoria ”Best Romanian Act” și MTV Romanian Music Awards pentru ”Best Rock Band” din 2005, Firma devine prima trupă românească nominalizată la o secțiune internațională. Firma a reușit să ajungă printre cele trei finaliste ale categoriei, devansând alți 15 artiști, printre care și Sunrise Avenue (Finlanda) și The Klaxons (Marea Britanie). Datorită apariției la acest eveniment, Firma s-a bucurat de aprecierile unor artiști precum Wyclef Jean, Snoop sau Foo Fighters.
Peste puțin timp, Firma a reușit o performanță remarcabilă, devenind prima formație românească care a intrat în playlist-ul cunoscutului post muzical VH1 Europe, cu videoclipul piesei „Baby Is Crying”, primul extras pe single de pe albumul „Exit”.
În octombrie 2014, după 7 ani de absența, trupă Firma a revenit pe scenă muzicală cu un nou album, intitulat „Descântece”.
Vara lui 2016 a dus descântecele pe scenelor marilor festivaluri naționale și nu numai, începând cu SHINE (București), Electric Castle 2016 (Cluj), Rocanotherworld (Iași), We Are Rocking the City (Cluj) și continuând cu feast 2016 în Londra sau cu concertul din deschiderea trupei MUSE la Rock the City 2016 (București).
Pe 19 mai 2017, Firma definitivează dublul album ”Descântece” și lansează cel de-al doilea volum.
Firma pornește într-un extins periplu concertistic care debutează în martie 2018 cu show-ul din Alpii Francezi, în cadrul Festivalului SnowFest și se continuă pană în toamnă, purtându-i pe scenele festivalurilor din toată țara precum Afterhills, Rock The City, Street Food Festival (Cluj, Timișoara, Oradea, Arad, Sibiu, Craiova), Folk You!
În decembrie 2018, Firma lansează un nou material, albumul “Poezii Alese.Vol I”, o coproducție Firma-Radio România, prin editură Casă Radio. Acest proiect discografic reunește un set de nouă piese compuse de Daniel Rocca pe versurile poeților români, clasici și contemporani.
În prezent, Firma lucrează la un nou album, care va reuni píesele din spectacolul ”Desteptarea Primăverii” și se pregătește pentru o vară furtunoasă.
Discografie:
2003 – ”La Orbire”
2007 – ”Exit”
2014 – ”Descântece – Vol.1”
2017 – ”Descântece – Vol.2”
2018 – ”Poezii Alese. Vol.1”
Ne vedem la cea mai tare seară de concerte!