

În fiecare an, Asociația Culturală FANZIN organizează la Brașov festivalul de tip concurs Stand’Up Fest, care a ajuns anul acesta la a VII-a ediție. În cadrul evenimentului, 20 de concurenți se „duelează” în glume pentru a câștiga marele premiu în valoare de 1.000 de euro. În prima zi de festival vor performa primii 10 participanți, urmând ca publicul și juriul să aleagă 3 finaliști. Același lucru se va întâmpla în a doua zi cu ceilalți 10 concurenți, pentru ca, în ultima zi, dintre cei 6 finaliști, să fie selectat un singur câștigător.
Ideea festivalului
A apărut după ce Asociația Culturală FANZIN a organizat prima ediție de Săptămâna Comediei care a fost un real succes. „Acest lucru ne-a dat încredere și ne-a arătat faptul că, în rândul publicului, comedia este îndrăgită. Fenomenul de stand-up era destul de slab reprezentat în România în momentul în care am organizat prima ediție, astfel încât ne-am gândit la un festival de tip concurs, tocmai pentru a-i încuraja pe doritori să se lanseze în acest domeniu”, a spus Mihaela Anuțoiu.
Publicul a reacționat pozitiv încă de la început
„Pe atunci erau câțiva stand-upperi foarte cunoscuți pe care lumea îi plăcea. Am avut sprijinul unora dintre ei, cum ar fi Teo, precum și al Narcisei Sârboiu care este impresar artistic și îi cunoaște pe cei mai mulți comedianți. Ei au fost consultanții noștri și ne-au susținut în această idee pe care am reușit să o dezvoltăm și să o transformăm într-unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate festivaluri ale noastre. A ajuns o tradiție ca în fiecare an, în luna septembrie, brașovenii, și nu numai, să vină la Stand’Up Fest.”
Anul trecut, biletele au fost sold-out în toate cele 3 seri ale festivalului
„Am fost plăcut surprinși de faptul că toate abonamentele au fost achiziționate în 24 de ore de când le- am pus la vânzare. Cu o săptămână înainte de festival am epuizat toate biletele, iar în timpul acestuia cu greu se mai găseau câteva disponibile. În fiecare seară au fost undeva la 400 de persoane în sală. Invităm publicul să vină și în acest an la festival pentru a vota și a-și susține favoriții. Biletele se găsesc online pe www.biletebrasov.ro, dar și la Sala Patria și la Centrul Cultural Reduta.”
Atmosfera îi face pe oameni să revină cu drag la fiecare ediție
„Comedianții sunt ca o mare familie. Ei se cunosc unii pe alții, iar în cadrul evenimentului au ocazia să se întâlnească și să socializeze. Mulți dintre ei revin în calitate de concurenți și în anii următori. Tradiția spune că cel care a câștigat ediția anterioară va fi prezentatorul următoarei, acest lucru întâmplându-se de fiecare dată. Avem un mix între participanții pe care i-am văzut și cei care sunt la prima lor încercare la Stand’Up Fest.”
Publicul este divers, cert fiind faptul că, indiferent de vârstă, el îndrăgește comedia
„Vin persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 45 de ani. Anul acesta s-au înscris 50 de concurenți dintre care am selectat 20. Festivalul este cunoscut atât în rândul publicului local cât și în cel al stand-upperilor amatori care vor să intre în această lume și să-și facă un nume. Dintre cei care au câștigat marele premiu, mulți dintre ei au revenit în calitate de invitați sau prezentatori în edițiile următoare.”
În acest an, comedianții consacrați care ne vor face să râdem, pe lângă participanții la festivalul-concurs, vor fi Badea și Țuțu, Andrei și Rusu, în timp ce, în ultima seară vor urca pe scenă Mocanu, Vio și Costel. Prezentatorul ediției a VII-a de Stand’Up Fest va fi Petrică Iștoc.
Când are loc Stand’Up Fest?
Vineri, 27 septembrie, ora 19:00
Sâmbătă, 28 septembrie, ora 19:00
Duminică, 28 septembrie, ora 19:00
Unde se întâlnesc stand-upperii?
Centrul Cultural Reduta
Bianca Ivașcu,
Redactor-șef Zile și Nopți Brașov
♥ ARTICOL SUSTINUT DE CHATEAU CRISTI






