Ana Moga face radio de la 18 ani. Atunci a ajuns ajuns pentru prima oară într-un studio de radio din Brașov, chiar de ziua ei, ca un cadou de majorat. Până atunci crezuse că o să ajungă balerină sau coregrafă. Acum, mare parte din viața Anei Moga se desfășoară în eter, ca DJ la Kiss FM, unde merge în fiecare zi cu zâmbetul pe buze, pentru că, spune ea, scopul ei (la radio) este de a-i face pe oamenii fericiți.

Despre alegerea acestui domeniu și cât de greu se învață această meserie: „Nu am ales eu, a venit așa… de nicăieri. Am ajuns să fac radio dintr-o întâmplare fericită. Mie personal nu mi s-a părut greu, dar ca să ajung la un nivel mai ridicat, am muncit serios. E mult mai greu să te menții acolo sus, sincer.”
Despre cum arată o zi din viața de om de radio: „Diferită de ziua de ieri și asta mă bucură.”
Un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre despre job-ul de om de radio: „Că în această meserie trebuie să fii bun la multitasking.”

Despre cea mai importantă calitate pe care trebuie să o aibă un om de radio, Ana ne spune că totul se rezumă la spontaneitate.
Despre cea mai mare idee preconcepută a românilor în legătură cu domeniul în care activează, Ana spune: „Că putem să facem mereu rost de orice fel de muzică sau că avem acces nelimitat la bilete pentru concerte/filme/festivaluri.”
Dacă România ar fi o persoană, Ana ar descrie-o astfel: „Timidă, pierdută prin Europa și, clar, o persoană călcată de hoți de prea mult ori.”
Despre cea mai mare satisfacție pe care ți-o oferă acest job: „Jobul în sine este foarte rewarding. Și este plin de momente frumoase pe care le oferă, atât în studio cât și în afara lui. Îmi place foarte mult faptul că există mereu ceva nou de învățat.”

Cel mai important sfat pe care l-ar da cuiva care-și dorește să se facă om de radio: „Să „vândă” povești frumoase și să fie cât mai natural.”
Despre cea mai importantă lecție pe care a învățat-o din această meserie: „Am învățat că e foarte important să fii pasionat cu adevărat de ceea ce faci, altfel nu o să poți să dai TOT.”
Articol de Gruia Dragomir, Redactor Zile și Nopți București


