Lucruri pe care le știi doar dacă ești coach cu Coca Staicu

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 4 noiembrie 2019 | Actualizat: 13 martie 2022


Coca Staicu are 46 de ani și este coach certificat ACC-ICF. Aceasta te plimbă prin labirintul vieții și al minții tale, lasându-te pe tine să alegi stația cea mai potrivită la care să cobori.

Despre cum ar descrie această meserie, Coca afirmă: „Când suntem mici visăm la lucruri unice și la persoane cu care să ne completăm existența. Odată cu trecerea timpului, încep să apară obstacolele care ne taie încet aripile. Majoritatea dintre noi abandonează cele mai profunde dorințe, alegând de multe ori opțiunile altora sau cele care par mult mai ușoare. Rolul unui coach este acela de a te ajuta să afli ce îți dorești cu adevărat, care sunt resursele de care ai nevoie și perspectivele pentru a ajunge acolo unde ți-ai propus.”

Un lucru pe care puțini oameni îl știu despre coaching: „Oamenii caută ajutor în exterior atunci când au de rezolvat ceva. Acest obicei poate duce la întârzierea obținerii rezultatelor dorite și la dezamăgiri. Cei care trec printr-un proces de coaching descoperă și învață că ceea ce au nevoie, pentru a duce o sarcină la sfârșit, se află la ei și nu la cei de la care așteptau la un moment dat suport.”

O calitate pe care  trebuie neapărat să ai pentru a fi coach: „Trebuie să ai capacitatea de a stimula nevoia de autodezvoltare a clientului, pentru ca acesta să își atingă performanța dorită prin propriile forțe.”

Cea mai mare provocare când ești coach: „Educația noastră în ceea ce privește tot ceea ce cuprinde umbrela dezvoltării personale e o provocare. Este vorba de acceptarea că, la un moment dat, ai nevoie de un specialist care să te însoțească și să te ajute să îți descoperi punctele forte și slabe. Apoi, să înveți să te folosești de ele în diferite contexte.”

Ce satisfacții ai dacă esti coach: „Profesional, chiar dacă sună idealist, că formez o lume mai bună. O persoană care trece printr-un proces de coaching devine mult mai încrezătoare în ea însăși. Acest lucru o face mai puternică, mai sigură, cu mai multă energie pozitivă. Personal, învăț, descopăr și experimentez permanent lucruri noi, ceea ce îmi oferă mult mai multe perspective asupra abordării oricărei situații cu care mă confrunt.”

Un sfat pe care i l-ai da unei persoane aflată la început de drum în această industrie: „Să aibă răbdare și să continue să descopere!”

Bianca Ivașcu,
Redactor-șef Zile și Nopți Brașov 

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută