Povestea Zile și Nopți

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți | Publicat: 29 octombrie 2020 | Actualizat: 7 octombrie 2022
zile si nopti


Prima ediție Zile și Nopți a apărut la Brașov pe 4 octombrie 2000, cu ocazia Festivalului Național al Berii (ediția a VIII-a).

La început revista s-a numit 7 Zile și Nopți. După numai 3 ediții s-a renunțat la cifra 7.

Fondatorii Zile și Nopți sunt Aurel Martinescu și Marian Gîlea, ambii din Hațeg (Hunedoara). Marian și Rică au fost colegi de bancă din clasa a II-a până în clasa a XII-a. Și în prezent cei doi fac parte din acționariatul Zile și Nopți.

Aurel Martinescu și Marian Gîlea, fondatorii Zile și Nopți

În 2003 apare revista SUNETE, parte din grupul Zile și Nopți. Primul număr l-a avut pe copertă pe Moby!

Pe 13 noiembrie 2009 revista Zile și Nopți a apărut și la București, cu o franciză dezvoltată de Splendid Media. Redactor șef a fost Ioana Macoveiciuc www.printesaurbana.ro

Din luna mai 2011, Zile și Nopți editează revista lunară de film, Cinemap.

www.cinemap.ro

În anul 2012 existau 21 ediții tipărite cu distribuție în marile orașe din țară, cu o cifră de afaceri de aproape 2 milioane de euro/an și peste 30 de angajați.  La sfârșitul anului 2012, datorită crizei financiare, cifra de afaceri a scăzut în câteva luni cu 90%. Au fost închise mai multe reviste și toată afacerea s-a mutat în sistem de franciză.

În anul 2013 a apărut Asociația Culturală Fanzin, parte din grupul Zile și Nopți. Asociația organizează la Brașov 3 festivaluri: Săptămâna Comediei (festival de teatru), Brasov Jazz & Blues Festival și Dracula Film Festival. Numele asociației vine de la “fan zile și nopți”.

Din anul 2018, coordonatorul editorial Zile și Nopți și Cinemap (print & online) este Ioan Big. Ioan Big este jurnalist şi analist Pop culture. Din 2019, este Director al Festivalului Internaţional de Film Fantastic Dracula de la Braşov.

Ioan Big și cea mai recentă carte a sa, “Zombies în secolul XXI”

De la 1 ianuarie 2020, revista Zile și Nopți este lunară, cu un nou format și cu un conținut premium.

În luna septembrie 2020, Zile și Nopți a primit o finanțare de la Ministerul Culturii, iar revista este recunoscută oficial ca o “publicație culturală”, alături de Dilema Veche, Decât o Revistă, Historia, Zeppelin, Igloo sau Scena9.

Citește aici cel mai recent număr al revistei Zile și Nopți!

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută