O breaslă mai curioasă din Sibiu, a fost cea a bărbierilor.
Berarii nu au avut breaslă, Cofetarii nu au avut breaslă, nici cărămidarii sau frizerii. Dar bărbierii au avut. De ce? Pentru că povestea lor medievală a fost puțin mai complexă. Ei nu tăiau doar bărți. Nu erau stiliștii acelor vremuri.
Ei nu erau doar specialiști în tuns și ras. În multe orașe europene, bărbierul era un meșteșugar aflat la limita dintre îngrijirea corporală, chirurgia practică și serviciile medicale de bază. Erau de fapt chirurgii acelor vremuri. Erau felcerii. Și cum disecția se făcea „pe viu”, fără anestezie, putem înțelege că nu prea mergeai des la un chirurg pentru a îți înlătura o parte, cât de mică, a corpului.
Prin urmare, ustensilele lor erau bune și la alte „aranjări”. Nu oricine își aranaja părul și barba, serviciile lor erau scumpe. Intervențiile care presupuneau sânge, instrumente și contact fizic erau lăsate bărbierilor-chirurgi.
La Sibiu, în 1562, Universitatea Săsească acordă un statut breslei bărbierilor. Aceștia funcționau precum oricare altă breaslă. Dar diferența vine din modul în care orășeanul interacționa cu spațiul în care aceștia își desfășurau activitatea. Atelierul său putea funcționa ca loc unde oamenii discutau, negociau, schimbau informații și intrau în contact.
Dacă te plimbi la Sibiu pe marginea zidurilor de pe strada Manejului, prin spatele Bisericii Franciscane și a mânăstirii Ursulinelor, îți vei apleca capul trecând pe sub niste ruine. Acestea sunt ale Turnului Bărbierilor din Sibiu. Este unica urmă din lumea medievală pe care încă o păstrăm și care se leagă de povestea bărbierilor, o urmă pe care puțini sibieni o cunosc.
Merită o plimbare pe sub aceste ziduri. Merită să le cunoaștem povestea.
