La cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului ICon Arts Transilvania, desfășurată sub tema „Arta de a asculta timpul”, am stat de vorbă cu Sebastian Gheorghiu, Manager Cultural și Membru în Consiliul Director al UCIMR, despre filosofia „Slow music. Slow food. Slow life.”, despre cele cinci direcții curatoriale ale ediției, despre trecerea tinerilor muzicieni de la lecție la scenă, despre cele două rezidențe internaționale de creație, despre prima ediție ICon Arts din Irlanda și despre viitorul unuia dintre cele mai longevive festivaluri de muzică clasică, jazz și arte contemporane din România.
Festivalului ICon Arts Transilvania are loc între 25 iulie și 9 august 2026.
Tema ediției din 2026 a ICon Arts este „Arta de a asculta timpul”. Într-o perioadă în care viteza ne definește existența, ce înseamnă să propui publicului un alt ritm de întâlnire cu muzica?
„Arta de a asculta timpul” pornește de la o convingere aflată la baza proiectului ICon Arts: muzica are nevoie de timp – pentru a fi studiată, ascultată și trăită cu adevărat. Într-o epocă în care experiențele culturale devin tot mai fragmentate și accelerate, noi propunem opusul, sintetizat în „Slow music. Slow food. Slow life.” – o invitație de a încetini pasul și de a redescoperi muzica, patrimoniul și comunitățile locale într-un alt ritm.
Concret, înseamnă să asculți un cvartet de chitare într-o biserică veche de secole, să rămâi apoi la o masă cu preparate locale și să stai de vorbă cu artiștii și cu producătorii din sat.
Festivalul propune mai multe direcții curatoriale care pun în dialog, așa cum ați menționat deja, muzica, patrimoniul, gastronomia, comunitățile locale și procesul de creație. Cum s-a conturat această arhitectură artistică și ce rol are fiecare dintre aceste direcții în povestea ediției din acest an?
În jurul temei s-au conturat cinci direcții complementare.
ICon Arts Nocturnes adună concerte camerale și vocale în biserici fortificate, castele și spații istorice. ICon Arts City Sessions aduce muzica în centrele urbane – de la acoperișul Filarmonicii de Stat Sibiu la proiecte precum „Silk Road Reveries” (România, China, Japonia). ICon Arts Beyond the Walls o extinde până la Casa Schubz din Râșnov, cu clasic și jazz. ICon Arts Taste & Sound îmbină muzica cu gastronomia locală, la Richiș, Agnita, Alma Vii, Dumbrăveni și Avrig. Iar Backstage of Life deschide publicului laboratorul de creație.
Împreună, transformă 17 localități din județele Sibiu, Brașov, Cluj și Mureș, cu peste 30 de concerte în 17 zile, peste 100 de muzicieni și mii de auditori.
La ICon Arts, publicul nu îi ascultă doar pe marii artiști invitați, ci îi vede cântând alături de studenții pe care i-au pregătit în cadrul Academiei. Cât de importantă este această trecere de la lecție la concert și ce câștigă un tânăr muzician dintr-o astfel de experiență?
Este esența ICon Arts. De la înființarea sa, în 2003, peste 2.100 de tineri muzicieni au trecut prin programele Academiei, mulți devenind artiști consacrați sau profesori ai festivalului. Vara aceasta avem masterclass-uri de canto, vioară, violoncel, violă, clarinet, chitară, percuție, pian și MiniCellos pentru copii, cu artiști internaționali din China, Coreea de Sud, Germania, Italia, Japonia, Polonia și România.
Esențialul se întâmplă însă la concert: numele mari din program urcă pe scenă alături de studenții pe care i-au pregătit cu câteva zile înainte. Această trecere de la lecție la scenă e decisivă: nu mai ești elevul care exersează, ci colegul de scenă al maestrului tău, câștigând experiență, încredere și legături care îi definesc cariera.
Una dintre direcțiile importante ale ediției e trecerea de la prezentarea creației la explorarea modului în care ea ia naștere, prin cele două rezidențe artistice. Ce aduc aceste laboratoare de creație în plus față de formatul tradițional al unui festival?
Am adăugat două rezidențe internaționale, care arată nu doar rezultatul, ci cum se naște el. Prima, Romanian Youth Jazz Orchestra Bootcamp, coordonată de Simona Strungaru, se încheie cu „Jazz Bastion”, la Bastionul Țesătorilor din Brașov, și „Jazz in the Garden”, la Codlea. A doua, Backstage of Life, coordonată de Diana Gheorghiu, e un laborator interdisciplinar despre muzică, poezie și creație.
Vor fi prezentate în primă audiție lucrări noi de Harry O’Connor (Irlanda) și Mihai Murariu (România), mentorul proiectului, cu poeta letonă Aleksandra Line și interpretele Cristina Tegzeșiu (oboi) și Alexandra Tănase (voce și vioară). Publicul devine astfel martor al procesului, nu doar al rezultatului, iar spectacolul va ajunge în alte opt orașe din România, Irlanda și Letonia.
Anul 2026 marchează un moment important în istoria de peste două decenii a ICon Arts: prima ediție ICon Arts desfășurată în Irlanda. Cum vedeți această deschidere internațională a festivalului?
Un moment așteptat, de care suntem mândri. Nu e prima ediție din străinătate – au mai fost ediții aniversare la Roma (Italia) și la Boswil (Elveția) –, dar în luna mai s-a desfășurat prima ediție ICon Arts Ireland, la Kylemore Abbey, în Connemara, în parteneriat cu instituții precum Contemporary Music Centre (CMC) din Dublin.
Am dus modelul din Transilvania într-un alt peisaj european – compoziție, muzică de cameră și vioară. Cele două ediții sunt complementare: aceeași viziune, fiecare în contextul său. Deschiderea confirmă transformarea ICon Arts într-o platformă europeană care leagă România de rețele din Europa și Asia. Mă bucură că întâlnirea dintre Transilvania și Connemara generează tocmai ce ne dorim: tineri și idei fără granițe.
Ediția aniversară cu numărul XXV se apropie. Ce responsabilitate aduce această bornă și în ce direcție vă doriți să evolueze festivalul în următorii ani?
Borna celor 25 de ediții e o responsabilitate pe care o simțim ca pe o continuitate, nu ca pe o povară. În 24 de ani am format peste 2.100 de muzicieni și am arătat că muzica poate fi un instrument de dezvoltare comunitară – un concert într-o biserică fortificată sau într-un conac redescoperă patrimoniul, susține economia locală și apropie comunitățile de moștenirea lor.
Ne dorim să consolidăm platforma internațională – după Irlanda, gândim și alte punți europene –, să dezvoltăm rezidențele și să aducem noi generații de interpreți alături de mari artiști ai lumii. Dar, oricât ar crește, ICon Arts trebuie să rămână fidel filosofiei „slow” din care s-a născut: un festival care nu aleargă, ci ascultă.
