Acum 20 de ani, din dorința de a aduce la Sibiu un festival „ca afară”, cu artiști relevanți, public pasionat și o experiență urbană diferită, Codruța Vulcu punea bazele ARTmania.
Două decenii și 18 ediții mai târziu, festivalul ajunge într-un moment de cotitură: ediția din acest an, intitulată „In Context”, va avea loc în 24 și 25 iulie, în Piața Mare din Sibiu, într-un format concentrat, cu acces gratuit, care marchează o schimbare de etapă pentru unul dintre cele mai importante festivaluri rock din România.
Despre decizia dificilă din spatele acestei ediții de tranziție, provocările cu care se confruntă organizatorii de evenimente independente, relația dintre cultură și finanțare, dar și despre planurile pentru ediția aniversară cu numărul 20, programată în 2027, am stat de vorbă cu Codruța Vulcu, fondatoarea ARTmania.
Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la prima ediție ARTmania, cea care i-a adus pe H.I.M. pentru prima dată în România. Două decenii mai târziu, festivalul ajunge într-un moment de cotitură, cu o ediție „In Context”, regândită din mers. Ce a dus la această decizie și cât de dificil a fost să schimbați formatul ediției?
A fost una dintre cele mai grele decizii din istoria ARTmania. Pentru noi, festivalul nu este doar un eveniment, ci o construcție de aproape 20 de ani, cu o comunitate fidelă și o relație profundă cu Sibiul și Piața Mare. Ediția din 2026 a ajuns într-un blocaj pe care nu l-am depășit la timp pentru formatul clasic.
Un festival internațional se pregătește cu multe luni înainte: artiști, producție, contracte, parteneri, comunicare, bugete. Când nu mai ai suficientă claritate ca să garantezi publicului experiența pe care a cumpărat-o și pe care o așteaptă, trebuie să iei o decizie responsabilă, chiar dacă doare. Și a durut foarte tare.
Am plâns când am scris comunicatul, pentru că nu era doar un text oficial, ci momentul în care trebuia să le spunem oamenilor că ediția pe care o știau nu se poate întâmpla în forma obișnuită. Dar nu am vrut să dispărem. Așa s-a născut „In Context”: o ediție de tranziție, sinceră, asumată, prin care rămânem în Piața Mare și aproape de public.
Ediția cu numărul 19 înseamnă două zile, patru concerte și acces gratuit în Piața Mare. Cum ați construit acest format astfel încât să păstreze identitatea ARTmania și să nu fie perceput ca un compromis?
Am pornit de la o întrebare simplă: ce trebuie să rămână neapărat din ARTmania, chiar și într-un format redus? Răspunsul a fost clar: Piața Mare, calitatea artistică, legătura cu zona rock și metal contemporană, curajul de a aduce artiști cu identitate și sentimentul de comunitate. Myrkur, Alternosfera, HVNDS și Pridian nu sunt alegeri întâmplătoare.
Fiecare spune ceva despre ceea ce ARTmania a încercat mereu să facă: să creeze punți între artiști consacrați și proiecte noi, între memorie și descoperire. Myrkur aduce o dimensiune nordică, profundă, ritualică. Alternosfera are o relație specială cu publicul din România și Republica Moldova. HVNDS reprezintă o energie modernă, directă. Pridian vine dintr-o scenă europeană emergentă și are exact acea forță de descoperire pe care ne place să o prezentăm publicului.
Compromisul ar fi fost să facem ceva fără grijă, doar să bifăm prezența. „In Context” nu este asta. Este o ediție concentrată, dar coerentă, care spune: suntem aici, nu renunțăm și nu ne pierdem identitatea, chiar dacă forma se schimbă pentru un an.
Vorbim de ani buni despre dificultatea organizării de evenimente culturale independente în România. Cu două decenii de experiență, ce crezi că ar trebui schimbat în relația dintre autorități, mediul privat și organizatorii de festivaluri pentru ca proiecte precum ARTmania să poată avea un model sustenabil?
Cred că primul lucru de care avem nevoie este predictibilitatea. Cultura independentă nu poate funcționa sănătos în improvizație permanentă. Un festival mare nu se construiește de la o lună la alta. Ai nevoie de reguli clare, de calendare clare, de finanțări anunțate la timp și de proceduri care țin cont de felul în care funcționează industria live. În România, organizatorii independenți fac foarte mult cu resurse puține și cu riscuri mari.
Publicul vede scena, luminile, artiștii, energia din piață. În spate sunt luni de muncă, contracte internaționale, avansuri, responsabilități, echipe tehnice, furnizori, taxe, logistică. Dacă toate acestea se lovesc constant de incertitudine, modelul devine fragil. Cred că autoritățile, mediul privat și organizatorii ar trebui să se așeze mai des la aceeași masă, nu doar în criză.
Un oraș care își dorește festivaluri puternice trebuie să le privească drept investiții, nu doar drept cheltuieli sau divertisment. Un festival aduce turiști, consum, vizibilitate, presă, imagine, dar mai ales creează identitate. Iar identitatea unui oraș se construiește prin continuitate.
La Sibiu, discuția despre cultura gratuită versus cultura pentru care publicul plătește bilet nu este deloc nouă. De ce crezi că această dezbatere revine constant și de ce este atât de greu să existe o viziune comună între organizatori și autoritățile locale în privința acestui subiect?
Pentru că este o discuție sensibilă și, de multe ori, simplificată. Accesul liber la cultură este important. Există evenimente care trebuie să fie deschise și momente în viața unui oraș în care gratuitatea are sens. Nu sunt împotriva gratuității. Problema apare când gratuitatea devine reflex și publicul începe să creadă că, dacă nu plătește bilet, evenimentul nu costă.
Gratuit pentru public nu înseamnă ieftin de produs. Scena costă, artiștii costă, sunetul costă, lumina costă, echipele costă, siguranța costă. Cineva plătește întotdeauna: orașul, un sponsor, un finanțator sau organizatorul, care își asumă un risc foarte mare. Cred că, pe termen lung, confuzia aceasta poate deveni periculoasă.
Dacă publicul nu mai este încurajat să investească în propria experiență culturală, cultura ajunge să fie percepută ca ceva care „se dă”, nu ca ceva care se construiește împreună. A cumpăra un bilet înseamnă și susținere. Înseamnă că spui: vreau ca acest festival să existe și anul viitor. La Sibiu, tocmai pentru că există o tradiție puternică a evenimentelor în spațiul public, cred că avem nevoie de o viziune comună: când are sens accesul liber, când are sens biletul și cum protejăm evenimentele independente.
ARTmania și-a format de-a lungul timpului una dintre cele mai fidele comunități de festival din România, inclusiv un public care vine constant din străinătate. Cum au primit oamenii vestea acestei ediții și există temerea că unii dintre ei s-ar putea să nu mai revină? Sau ai simțit, dimpotrivă, un val de solidaritate din partea comunității?
Am simțit ambele lucruri. Am simțit dezamăgire, și este firesc. Oamenii și-au făcut planuri, au cumpărat bilete, au rezervat cazare, și-au organizat concedii. Nu poți să le ceri să nu fie supărați. Au tot dreptul să fie. Și noi am fost supărați, pentru că și pentru noi ediția 2026 în formatul clasic era importantă.
În același timp, am simțit foarte multă solidaritate: mesaje de susținere, oameni care ne-au spus că vor veni oricum la Sibiu, că înțeleg, că au crescut cu festivalul și că vor să rămână alături de noi. Comunitatea ARTmania nu este formată doar din consumatori de concerte. Este o comunitate care are memorie, care știe prin câte a trecut festivalul și care înțelege că uneori continuitatea înseamnă și adaptare. Am decis rambursarea integrală a biletelor, inclusiv a comisioanelor, tocmai pentru că relația cu publicul se bazează pe încredere.
Sigur că există riscul ca unii oameni să nu revină imediat. Dar cred că, pe termen lung, publicul simte diferența dintre o decizie luată din lipsă de grijă și o decizie luată tocmai pentru a proteja festivalul.
Într-un context legislativ și economic atât de imprevizibil, poți începe cu adevărat să construiești ediția aniversară de anul viitor? Cum abordezi pregătirile pentru ediția cu numărul 20 știind că publicul are așteptări foarte mari?
Da, trebuie să începem. Nu avem luxul de a aștepta până când toate lucrurile sunt perfecte. Un festival ca ARTmania se construiește din timp, mai ales când este o ediție aniversară. Dar o facem cu mai multă prudență, cu mai multă atenție la scenarii, riscuri, pași administrativi și comunicare.
Ediția cu numărul 20 vine cu o presiune foarte mare. Publicul are așteptări, noi avem așteptări, orașul are așteptări. Încerc însă să nu las această presiune să transforme aniversarea într-o cursă după dimensiuni imposibile. Pentru mine, ediția 20 trebuie să fie mare prin sens, nu doar prin cifre. Sigur că ne dorim artiști importanți, o producție puternică, un program memorabil. Dar cel mai important este ca publicul să simtă că se întoarce acasă.
Avem nevoie de predictibilitate pentru 2027. Avem nevoie să știm pe ce putem construi, ce format putem promite și ce parteneriate putem angaja. După 2026, ediția din 2027 va fi nu doar o aniversare, ci și o revenire. Asta ne obligă să fim foarte atenți, dar ne dă și foarte multă energie.
Fără să intrăm în zona spoilerelor, cum ți-ai dori să arate ediția aniversară din 2027? Și cât de mare crezi că va fi distanța dintre ceea ce îți imaginezi astăzi și ceea ce crezi că va fi, în mod realist, posibil?
Mi-aș dori să fie o ediție care adună toate straturile ARTmania: memoria începuturilor, energia prezentului și curajul de a privi mai departe. Mi-aș dori să fie în Piața Mare, în formatul pe care publicul îl știe și îl iubește, cu o scenă puternică, artiști legați de istoria festivalului, dar și nume noi, relevante acum. Nu îmi doresc o ediție aniversară doar nostalgică. Nostalgia poate fi frumoasă, dar ARTmania nu a fost niciodată doar despre trecut.
A fost despre descoperire, despre risc, despre a aduce la Sibiu artiști înainte ca publicul larg să îi descopere, despre a pune alături forme diferite de expresie. Distanța dintre vis și realitate există întotdeauna. Există line-up-ul pe care îl visezi, bugetul pe care îl ai, disponibilitatea artiștilor, condițiile tehnice, finanțările, parteneriatele, timpul. Rolul nostru este să apropiem cât mai mult aceste planuri. Realist, îmi doresc o ediție solidă, demnă de istoria ARTmania, dar nu ruptă de realitate. O ediție care să poată fi susținută, nu doar anunțată spectaculos.
Dacă privești în urmă, de la prima ediție din 2006 până astăzi, cum vezi parcursul ARTmania? Dincolo de concerte și artiști, ce crezi că a însemnat festivalul pentru Sibiu și cât de mult a contribuit la identitatea culturală a orașului?
Când mă uit în urmă, văd foarte multă încăpățânare frumoasă. ARTmania a pornit din dorința de a face la Sibiu un festival cum vedeam în afară, un festival care să aducă artiști relevanți, public pasionat și o experiență urbană diferită. În 2006, ideea unui festival rock în centrul Sibiului nu era ceva evident. Dar am crezut că se poate. Și, mai ales, am crezut că Sibiul merită asta.
Faptul că H.I.M. au venit atunci pentru prima dată în România a contat enorm. A fost un semnal că un oraș ca Sibiu poate intra pe harta turneelor internaționale și că publicul rock din România poate avea acasă experiențe pe care altfel le căuta în străinătate. De atunci, festivalul a crescut, a trecut prin ani buni și ani foarte grei, prin crize, pandemie și toate transformările industriei. Pentru Sibiu, cred că ARTmania a însemnat mai mult decât concerte.
A contribuit la imaginea orașului ca spațiu cultural viu, divers, curajos. A ajutat la conturarea ideii de Sibiu ca oraș al rockului, nu printr-o campanie, ci prin continuitate. Piața Mare a devenit, pentru comunitatea ARTmania, o casă. După 20 de ani, poate cea mai importantă realizare este că festivalul nu mai este doar proiectul nostru. Este al oamenilor care revin, al orașului și al celor care încă îl descoperă.
