Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 06/05/2026 20:15
Eat & Drink / Horeca Lifestyle / Travel

Fundata 13: punctul gastronomic local unde proprietarul gătește pentru tine

Daniel Dobriță De Daniel Dobriță
Comentarii Fundata 13: punctul gastronomic local unde proprietarul gătește pentru tine Share Fundata 13: punctul gastronomic local unde proprietarul gătește pentru tine
Ioan Micu, proprietarul Fundata 13 - Punct Gastronomic Local, Fundata, județul Brașov


3 mai 2026 | Fundata 13, jud. Brașov


A fost o duminică fără niciun plan concret. Eram hotărât să merg în satul Peștera și să încerc o tiroliană care unește două culmi de deal. După o scurtă conversație cu proprietarul, am constatat că suma era mult prea mare pentru această experiență. Am deschis Google Maps în căutare de inspirație și mi-a apărut un Punct Gastronomic Local cu scor de 5 stele. Recunoșteam zona – era vorba de satul Fundata.

Am sunat. Mi-a răspuns o voce caldă, primitoare – am perceput-o precum versurile lui Gil Dobrică:

Hai acasă, hai cu mine,
hai cu mine să pornim la drum.
Ne așteaptă casa noastră dragă,
iarbă verde și poteci de munte.

Prin urmare, am pornit spre acolo. Destinația: Fundata 13.

Pe drumul dintre Bran și Rucăr, la numărul 13 din Fundata, am găsit un loc care nu arată a restaurant și nici nu vrea să arate. E o casă. O casă veche, cu un bărbat în șorț care tocmai ieșea din bucătărie în momentul în care noi am intrat. Un gard de lemn, o curte, un miros care nu se explică – se simte.

Așa l-am cunoscut pe Ioan Micu. S-a născut și a crescut pe Valea Someșului, în județul Satu Mare. A urmat facultatea, a construit o carieră timp de 27 de ani în București și a păstrat mereu în minte un gând: să facă ceva care să amintească de cultura țărănească, inclusiv de gastronomia ei. Când a găsit căsuța de la numărul 13 din Fundata, visul a prins contur și a clădit o poveste. L-am rugat să ne povestească tot.

Exteriorul casei Fundata 13 - Punct Gastronomic Local, pe DN73 între Bran și Rucăr, județul Brașov
Casa de la numărul 13 din Fundata — construită în jurul anului 1875, remontată pe actualul amplasament în 1936. Foto: Daniel Dobrița / zilesinopti.ro

Ioan, cum ai ajuns să deschizi un Punct Gastronomic Local tocmai aici, la Fundata 13? A fost un plan gândit sau viața te-a adus în locul ăsta?

Acum vreo 12 ani am vizitat un sat obișnuit din Austria. Am aflat că la ora 4 se deschid heurige-le. Am intrat într-o curte în care familia servea două-trei feluri de mâncare pe care le aveau. Mi s-a părut atât de natural — și mă întrebam cum e posibil ca la noi să nu fie așa ceva. Între timp, a apărut și la noi legislația, atât de binevenită pentru mediul rural. Când am decis să ne mutăm definitiv în Fundata 13, am știut că asta o să facem. Locuim la podul casei, unde ne-am amenajat locuința, iar la parter am amenajat spațiul de servire pentru oaspeți.


Ești bărbat și gătești singur pentru toți oaspeții care opresc la tine. De unde ai învățat să gătești atât de bine și cine te-a format în bucătărie?

Nu sunt bucătar, dar gătesc de când mă știu. Acesta a fost mereu hobby-ul meu. Încă simt și acum gustul mâncării de la bunici, pe care mă străduiesc să-l aduc în preparatele pe care le fac. Mediul cosmopolit din București m-a ajutat să îmi îmbogățesc repertoriul de gusturi și arome.


Gătești tu tot, în fiecare zi, fără excepție? Nu ai nicio femeie lângă tine în bucătărie – soție sau mamă?

Eu gătesc mâncarea, sora mea Mia se ocupă de deserturi. Weekend-ul trecut a fost plecată, pentru că mama a avut un accident – o fractură de șold. Ceea ce am învățat în acest prim an de funcționare este că organizarea înseamnă 50% din succes. Încă lucrăm la asta, mereu găsim câte ceva de îmbunătățit. Începem la 6 dimineața să punem oalele la foc, ca totul să fie gata la 12 și să fie proaspăt.


Care e povestea casei? E veche, e moștenită, ai construit-o tu?

Am cumpărat-o. A fost dragoste la prima vedere, deși era într-o stare avansată de degradare. Am muncit din greu ca să o readuc la ce este acum, cu eforturi financiare care uneori m-au depășit. Casa are în jur de 150 de ani și este tipică zonei și arhitecturii din culoarul Rucăr-Bran. Fusese inițial construită în Fundatica, apoi remontată pe actualul amplasament în 1936. Am păstrat fiecare bucățică de lemn, fiecare obiect găsit în casă — am vrut să păstrez sufletul locului, nu să creez un decor artificial care să vândă o idilă.

La Fundata 13, fiecare obiect din casă spune o poveste.

Interior Fundata 13 - lemn vechi, atmosferă tradițională, Punct Gastronomic Local Brașov
Interior — lemn vechi și obiecte găsite în casă. 
Ușă veche din lemn la Fundata 13 - detaliu arhitectură tradițională culoarul Rucăr-Bran
Fiecare detaliu din casă a fost păstrat intact. 
Interior Fundata 13 - mese tradiționale din lemn, Punct Gastronomic Local Fundata Brașov
Spațiul de servire — câteva mese, mult suflet. 
Interior casă tradițională la Fundata 13 - arhitectură autentică din culoarul Rucăr-Bran
Arhitectură autentică, restaurată cu grijă. 

Ce mâncăruri ai mereu pe masă și ce schimbă anotimpul în meniul tău?

Ciorba de afumătură cu cartofi și tarhon este vedeta – cea mai populară mâncare din zonă, iar eu o fac foarte bună. Apoi urmăm cursul anotimpurilor: varză murată și cârnați afumați iarna, urzici și leuștean, rubarbă primăvara, legume din grădina noastră montană vara – surprinzător de generoasă. Chiar mă surprind pe mine din ce culeg. În general, e o gastronomie a muntelui.

Ciorbă de afumătură cu cartofi și tarhon la Fundata 13 - Punct Gastronomic Local Brașov
Ciorba de afumătură cu cartofi și tarhon — vedeta meniului. Foto: zilesinopti.ro
Chiftele cu piure de cartofi la Fundata 13 - mâncare tradițională românească la munte
Chiftele cu piure — simplitate și gust autentic. 
Plăcintă tradițională la Fundata 13 - Punct Gastronomic Local Fundata Brașov
Plăcintă cu telemea de oaie — mereu pe masă. 
Desert prăjitură de casă la Fundata 13 - dulciuri tradiționale românești la munte Brașov
Deserturile — făcute de sora lui Ioan, Mia. 

De unde vin ingredientele? Am văzut curtea din spate – ce ai plantat acolo ajunge direct în oală?

Luăm brânza, ouăle și cârnații de la vecinii din Șirnea, care sunt la un kilometru distanță. Carnea proaspătă de la o carmangerie de foarte bună calitate din Bran. Legumele sunt în mare măsură din grădina noastră și, fără a face din asta un slogan, sunt cât se poate de bio. Nu în ultimul rând, adunăm din pădure ce se poate – facem siropuri, dulcețuri, muguri de brad, măceșe, afine…

Ioan Micu proprietarul Fundata 13 în grădina cu țelină și legume bio, Fundata Brașov
Ioan Micu în grădina casei — de la pământ la farfurie. 
Grădina de legume bio de la Fundata 13 - ingrediente locale pentru Punct Gastronomic Local Brașov
Grădina montană — surprinzător de generoasă, spune Ioan. 

Care sunt cele trei preparate pentru care oamenii se întorc sau opresc mașina special la tine?

Mă repet,  ciorba de afumătură. Apoi plăcintele: cu telemea de oaie și praz iarna, respectiv cu mangold vara – o sfeclă foioasă originară din Elveția. Tocana din spată de porc cu hribi este foarte apreciată, de asemenea. Și, nu în ultimul rând, brânzoicile cu urdă și dulcețuri de casă.


Cine sunt oaspeții tăi, de obicei?

Turiștii cazați la pensiunile din zonă, montaniștii, dar și mulți brașoveni care vor să se relaxeze. Familiile cu copii mici ne preferă pentru că găsesc la noi un spațiu liniștit, ferit de agitație.


Trebuie rezervare în avans sau poate opri oricine spontan? Care e programul?

E musai rezervare pentru grupurile mai mari de 4 persoane. Locul nu e mare și gătim cantități mici. În rest, două persoane vor găsi mereu un loc. E bine de știut că suntem deschiși doar în weekend și, în lunile de vară, 3 sau 4 zile pe săptămână.


Rentează o astfel de afacere? Poți trăi din ea?

La început nu se poate trăi exclusiv din asta – eu însumi am fost nevoit să țin un job o vreme ca să țin casa în viață. Pe măsură ce câștigi recunoașterea oaspeților, devine sustenabilă, cu condiția să accepți că o faci din pasiune, fără să-ți dorești să te îmbogățești. Familiei mele i se potrivește de minune această combinație. Și, în altă ordine de idei, pentru oamenii de la sat poate reprezenta o sursă suplimentară de venituri — i-aș încuraja să încerce.


Ce planuri ai pentru anii următori? Crești locul sau îl păstrezi exact așa?

Planul principal este să rămânem mici. Uneori e greu, pentru că vine multă lume și îmi pare rău că nu am loc pentru toți – avem doar câteva mese. Pe termen scurt, pregătim un coteț de găini, ca să avem pui și ouă de calitate din curtea noastră.


Un singur motiv pentru care un turist să oprească mașina la tine și nu mai departe. Care e acela?

Casa, locul, mâncarea sunt elemente speciale ale acestui loc. Dar mai important decât toate acestea este că noi îi facem pe cei care ne trec pragul să se simtă nu ca acasă, ci ca niște musafiri.

Ioan Micu, proprietarul și bucătarul Fundata 13 - Punct Gastronomic Local, Fundata județul Brașov
Ioan Micu, omul din spatele oalelor de la Fundata 13

Am plecat de la Fundata 13 cu convingerea că mai e loc de bine pe drumurile noastre de munte. Exista oameni care fac ca lucrurile sa se intample.


Cum ajungi la Fundata 13 — informații practice

  • Adresă: Nr. 13, Fundata, jud. Brașov — pe DN73 / E574, între Bran și Rucăr
  • Program: Weekend tot anul; 3–4 zile pe săptămână în lunile de vară
  • Rezervare: Obligatorie pentru grupuri de peste 4 persoane
  • Telefon: +40 726 569 669
  • Web: fundata13.ro

 

Citește si despre harta Punctelor Gastronomice Locale

 

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută