Ce pot face o ludaie și un festival pentru un oraș?

Ce pot face o ludaie și un festival pentru un oraș? Kikinda, lecția de turism bănățean de peste graniță

Povestea unui oraș de pustă bănățeană cu motive fermecătoare de călătorie

Dani Ludaje – Zilele Dovleacului din Kikinda este unul dintre cele mai bune exemple despre ce poate face un festival pentru un oraș: îl pune pe hartă, îi aduce zeci de mii de oameni și transformă o poveste locală într-un motiv pentru care merită să treci granița.

La Zilele Dovleacului – Dani Ludaje din 2025, peste 19.000 de turiști din România au ajuns la Kikinda, dintr-un total de peste 70.000 de participanți. Mai mult de unul din patru participanți a venit din România, a trecut granița la sârbi. Cred că cifra spune cel mai bine cât de important a devenit publicul român pentru acest festival. Pentru mine este o bucurie în plus să comunic despre el în România. Am făcut-o de fiecare dată când am ajuns la festival, iar de o vreme încoace o fac ca PR oficial al Dani Ludaje în România.

Ce se întâmplă la Zilele Dovleacului – Dani Ludaje 2026: programul celor patru zile de festival de la Kikinda, Banat, Serbia

Dincolo de Zilele Dovleacului – Dani Ludaje: Kikinda ce merită descoperită

La Zilele Dovleacului – Dani Ludaje, în fiecare an, la mijloc de septembrie, după începerea școlii, pentru publicul din România există și bucuria de a descoperi, la numai câțiva kilometri de graniță, un Banat foarte familiar. La fruștiuc recunoaștem gusturi cu memorie bănățeană, la ceaune recunoaștem felul nostru de a găti, cu boia, chimen și găluști în diverse forme, iar la sărbători, mai ales, recunoaștem felul în care noi, bănățenii, ne adunăm în jurul mesei, cum scoatem din toate bunătățile din șpais.

Dincolo de dovlecii giganți și de programul festivalului, Kikinda are însă câteva povești pe care vreau să vi le spun așa cum eu le-am descoperit.

Ludaia bănățeană, simbolul care a pus Kikinda, un orășel de pustă, pe harta turistică

În Kikinda, povestea turismului începe inevitabil cu ludaia. De 41 de ani, orașul și-a construit în jurul dovleacului propriul festival, Dani Ludaje, iar în cele patru zile de sărbătoare ludaia este peste tot. Este în vitrine, în decorurile orașului, în mâncare și, bineînțeles, în centrul competiției care a făcut festivalul cunoscut: cei mai grei și cei mai lungi dovleci.

Dar ludaia rămâne în Kikinda și după ce festivalul s-a terminat. O întâlnești în picturile murale, în vitrine, în însemne și decorațiuni, în tot felul de detalii prin oraș. A devenit unul dintre simbolurile Kikindei și, mai ales, o mândrie a localnicilor.

Te urci pe o ludaie la Kikinda și vezi tot Banatul? Cum a transformat Kikinda o glumă bănățeană într-un brand turistic

Și povestea are mult umor bănățean. Ca să facă haz de cât de plată este pusta din jurul Kikindei, oamenii locului spuneau că te urci pe o ludaie și vezi toată Kikinda și încă jumătate de Banat. De aici și Lale, bănățeanul sârb cocoțat pe o ludaie, cu mâna streașină la ochi, privind în zare.

Kikindenii au făcut însă ceva tare fain cu gluma asta despre ei înșiși: și-au însușit-o. Dacă ludaia era „dealul” de pe care puteai vedea Kikinda, atunci putea deveni și motivul pentru care lumea să vină la Kikinda. În urmă cu patru decenii, totul era mult mai mic. Primul „Ludaja bal” (’85) a adunat în fostul Lovački dom în jur de 200 de oameni, au fost copii costumați în roadele toamnei, trăsuri, preparate din ludaie și, bineînțeles, dovleci aduși la măsurat și cântărit.

Prima ludaie câștigătoare avea 99 de kilograme (1986). Din acea sărbătoare locală a crescut, ediție după ediție, Dani Ludaje de astăzi. Aici s-a cântărit, în 2023, dovleacul-record de 865,5 kilograme, iar în fiecare septembrie întrebarea se repetă: va fi depășit recordul?

Dovleacul nu a rămas, așadar, doar tema unui festival. A devenit un brand turistic al orașului de pustă bănățeană. Iar dovlecii uriași au dus numele Kikindei mult dincolo de Banat. Mi se pare una dintre cele mai frumoase lecții de turism pe care le dă Kikinda. Să iei ceva atât de simplu și atât de al locului precum o ludaie, chiar și o glumă despre cât de întinsă este pusta Banatului, și să le transformi într-un motiv pentru care zeci de mii de oameni pornesc la drum.

De la ludaie pornește, de fapt, și invitația mea de a descoperi Kikinda dincolo de festival. Pentru că orașul care a făcut turism dintr-un dovleac a știut să-și transforme și alte povești în motive fermecătoare pentru care să vii până aici.

Kika, mamutul din Kikinda

La Muzeul Național o găsiți pe Kika, femela de mamut de stepă care a trăit aici în urmă cu aproximativ 500.000 de ani. Povestea ei începe în 1996, într-un loc neașteptat: cariera de argilă a fabricii de țiglă și cărămidă „Toza Marković” din Kikinda. În timpul unei exploatări, la aproximativ 20 de metri adâncime, sârbii au descoperit rămășițele femelei de mamut de stepă. Scheletul s-a păstrat în proporție de circa 90%, iar astăzi Kika este unul dintre simbolurile orașului. Povestea ei poate fi urmărită și într-un film 3D.

Ce caută un leu cu un cap de turc retezat pe una dintre cele mai importante clădiri din Kikinda?

Kurija, de la tribunal și închisoare la muzeu

Chiar în centrul Kikindei se află Muzeul Național. În curtea lui puteți face poze cu replica Kika, iar la etaj o puteți admira reconstituită.

Kurija este una dintre clădirile care au văzut aproape două secole din istoria orașului. Ridicată între 1836 și 1839 pentru administrația Marelui District al Kikindei, clădirea a fost pe rând sediu administrativ, tribunal și închisoare, iar din 1946 găzduiește Muzeul Național. În sala sa festivă au fost primiți împăratul Franz Joseph, în 1872, și regentul Alexandru, în 1919.

Dacă ridicați privirea spre fronton, veți vedea unul dintre cele mai neobișnuite blazoane ale Banatului: stema de piatră, de aproximativ două tone, a Marelui District al Kikindei, cu un leu încoronat ținând sabia într-o labă și un cap de turc retezat în cealaltă. Blazonul a fost montat în 1841 și se află pe clădire și astăzi.

Grănicerii veniți din Semlac, Nădlac și Cenad, „Arădenii” din Kikinda

Povești din marile migrații ale Banatului.

Kikinda modernă s-a născut și din marile mișcări de populație ale Banatului secolului al XVIII-lea. După desființarea frontierei militare de pe Mureș și Tisa, aici s-au așezat foști grăniceri sârbi, cei mai mulți veniți din Semlac, Nădlac și Cenad, localități aflate astăzi în România, dar și din Bătania și din alte așezări de pe cursurile Mureșului și Tisei. Urmele acelor migrații au rămas până astăzi în geografia orașului, în vechile denumiri ale cartierelor și străzilor Kikindei.

În 1774, împărăteasa Maria Tereza a înființat Marele District Privilegiat al Kikindei, cu centrul la Kikinda și alte nouă localități bănățene. În deceniile următoare, alături de sârbi s-au stabilit aici germani, maghiari și evrei, iar Kikinda a căpătat treptat caracterul multicultural atât de familiar orașelor Banatului. Astăzi, în orașul Kikinda trăiesc aproximativ 32.000 de locuitori.

Sova. Kikinda, orașul ciufilor de pădure

Kikinda găzduiește cel mai mare loc urban de iernare a ciufilor de pădure din lume, chiar în copacii din centrul orașului. Recordul a fost înregistrat în 2009, când sârbii au numărat aici 743 de ciufi într-o singură zi. Orașul din Banatul sârbesc, provincia Voivodina, le-a dedicat și propria sărbătoare: Sovembar, în loc de novembar, luna noiembrie în limba sârbă.

Ceea ce este interesant să vă spun este că Sova (bufnița) a devenit, de fapt, unul dintre cele trei mari simboluri ale acestui oraș de pustă bănățeană, alături de Kika și de ludaia bănățeană, care are propriul festival de 41 de ani. Ca turist, încă din primele ore petrecute în Kikinda, primești mesajul acesta din toate părțile.

Și să vă mai spun cât de mult și-a însușit Kikinda povestea ciufilor. Sova, ciuful de pădure (Asio otus), apare în vitrinele magazinelor cochete, pe tricouri, în inscripții, în tablourile artiștilor locali și pe tot felul de obiecte personalizate. O întâlnești în intersecții și pe panourile de informare turistică dedicate ciufilor și Sovembarului. A intrat până și în denumirile locale și în numele unor afaceri. Sobe Sova, de exemplu, este un ansamblu de spații de cazare pentru turiști chiar în centrul Kikindei.

Este foarte interesant să vezi cum Sova a devenit, dintr-o poveste de iarnă, un adevărat imbold pentru turismul local. Cu atât mai mult într-un oraș de pustă bănățeană, fără munte, fără mare și fără marile atracții care aduc de la sine turiștii.

Kikinda a făcut însă din iernarea ciufilor un motiv pentru care oamenii să vină aici. Noiembrie este luna în care orașul atrage cei mai mulți vizitatori din rândul copiilor veniți din diferite colțuri ale Serbiei să vadă ciufii, iar Sovembar aduce în jurul lor activități atât pentru turiști, cât și pentru localnici. Este, până la urmă, un exemplu foarte frumos despre cum un oraș care nu a fost o destinație turistică în sine își poate descoperi propriile atuuri și le poate transforma în motive de călătorie. Practic, Kikinda nu s-a mulțumit doar să protejeze ciufii care și-au ales copacii orașului pentru iernat, ci a creat turism.

Generala Drapšina, strada-tunel, considerată cea mai frumoasă stradă din Serbia

Aproape 400 de arbori își unesc în Kikinda coroanele deasupra străzii pe circa doi kilometri, formând un adevărat tunel vegetal. Dacă ajungeți la Kikinda, treceți și pe sub această boltă, indiferent de anotimp. Sunt circa 389 de arbori plantați la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Predomină Celtis occidentalis, în sârbă američki koprivić, cunoscut local și ca pincika, alături de arțari, tei și câțiva duzi. Vara, acest tunel verde poate coborî temperatura la nivelul străzii chiar și cu 5–6°C, iar fiecare arbore are propriul lui „dosar de sănătate”.

În 2015, strada Generala Drapšina din Kikinda a fost clasată pe locul 22 într-o selecție a celor 50 de străzi considerate cele mai frumoase din lume, realizată de site-ul internațional Architecture & Design. Considerată și cea mai frumoasă stradă din Serbia, Generala Drapšina a devenit ea însăși unul dintre reperele turistice ale orașului. Iar dacă ajungeți aici în septembrie, în timpul Zilelor Dovleacului – Dani Ludaje, o prindeți tocmai când verdele verii începe să lase loc culorilor de toamnă. Este una dintre cele mai frumoase plimbări prin Kikinda și încă un motiv să ieșiți puțin din zona festivalului și să descoperiți orașul la pas.

Moara Suvača. Una dintre cele trei mori cu tracțiune animală păstrate în Europa se află la Kikinda

O moară făcută pentru o lume de câmpie, în care omul trebuia să găsească o soluție pentru a măcina și acolo unde nu avea nici apa morilor de pe râuri, nici vântul pe care să se poată baza. Suvača funcționa cu ajutorul cailor. Așa să vă imaginați: animalele, înhămate în interiorul construcției circulare, mergeau în cerc și puneau în mișcare un uriaș mecanism din lemn care, mai departe, învârtea pietrele de moară. Aici se măcinau cerealele, dar și paprika și piperul, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Moara păstrată astăzi a fost construită în 1899 și a funcționat până în 1945.

În 1847, numai în Kikinda existau 51 de asemenea mori. Astăzi a mai rămas una singură în Serbia, care ne arată o bucată foarte concretă din istoria vieții în pusta bănățeană, iar în Europa sunt păstrate doar trei asemenea mori cu tracțiune animală: la Kikinda, la Szarvas, în Ungaria, și la Otok, în Croația.

Terra. De la cărămizi și țigle la artă contemporană: ce a făcut Kikinda cu lutul Banatului

Kikinda este și orașul Terra. Aici lutul Banatului a devenit artă contemporană de mari dimensiuni și încă un motiv pentru care Kikinda merită descoperită. Din 1982, artiști din Serbia și din întreaga lume vin aici să lucreze în lut și să creeze sculpturi monumentale din teracotă, în spațiul vechii fabrici de cărămidă și țiglă „Toza Marković”.

De-a lungul anilor s-a strâns astfel la Kikinda o impresionantă colecție de sculptură contemporană în teracotă. Și Terra nu este un singur loc. Înseamnă atelierul, Muzeul Terra, galeria din centrul orașului și spectaculosul parc de sculpturi în aer liber. Pentru mine, călător neobosit, aici e partea frumoasă: sculpturile uriașe din lut nu stau numai într-un muzeu.

Primăria Kikinda, stema și ceasul solar de pe biserică

În centrul Kikindei merită să ridicați din nou privirea. Primăria Kikindei, construită între 1891 și 1894, poartă stema istorică a orașului, cu anul 1774 și neobișnuita reprezentare a unui braț în armură, cu sabia ridicată. Sub stemă stă scris „ATTENDITE!” – „Fiți atenți!”, un vechi îndemn la vigilență și grijă față de comunitate, rămas peste timp unul dintre simbolurile orașului.

Iar Primăria mai ascunde o poveste: în timpul restaurării din 2016, sub straturile vechi ale interiorului au fost descoperite opt picturi în ulei, ascunse în bolta de deasupra scării principale și ulterior restaurate.

În apropiere, pe Biserica Ortodoxă Sf. Nicolae, se păstrează cel mai vechi ceas solar din Kikinda, datând din secolul al XVIII-lea.

Iată, până la urmă, lecția de turism pe care o dă Kikinda: fără munte, nu tu mare, fără monumente celebre ca să pui un oraș pe harta unui turism cu altfel de repere spre comunitate.

Claudia-Romana Rista

Fata care gătește cu flori

Diplomat culinar