Mirona Radu este cineastă, cercetătoare și curator de film, activă în zona cinematografiei și a proiectelor culturale. Parcursul ei profesional îmbină realizarea de filme cu dezvoltarea unor inițiative care aduc cinemaul mai aproape de public și creează contexte de întâlnire între comunități.
Este fondatoarea și directorul Film O’Clock International Festival, un proiect lansat la începutul anilor 2020.
Festivalul internațional Film O’Clock este inspirat de ideea dezvoltării și atragerii unui public cât mai divers, în scopul promovării empatiei și înțelegerii reciproce. De aceea, prioritatea festivalului este să extindă experiența de vizionare prin sesiuni de întrebări și răspunsuri cu realizatorii și prin încurajarea discuțiilor și dezbaterilor online.
În paralel, Mirona Radu este implicată în cercetare academică, explorând relația dintre cinema, cultură și experiența spectatorului, precum și în proiecte de mentorat dedicate susținerii femeilor din industrie.
Când ai simțit prima dată că „nu mai poți să nu faci film”? A fost o alegere conștientă sau o constrângere interioară?
Nu cred că am simțit vreodată că „nu mai pot să nu fac film”, pentru că sunt o persoană curioasă, interesată de multe direcții în viață. Filmul este pentru mine un limbaj important, dar nu singurul – un mod de a căuta autenticitate, de a înțelege mai bine lumea și de a exprima un adevăr interior.
De fiecare dată când văd un film bun, îmi reapare dorința de a face și eu film. Poate și pentru că, în anumite perioade, m-am simțit foarte neînțeleasă, iar filmul mi-a părut un spațiu în care pot transforma această experiență într-un limbaj care ajunge la ceilalți și poate deschide reflecții și discuții.
De-a lungul timpului, am creat și contexte de vizionare și am încercat să susțin oameni în care vedeam aceeași nevoie de autenticitate. Acum revin la film după o pauză mai lungă, în care am acumulat experiențe și înțelegeri noi.
Cred că în mine există în continuare o nesiguranță legată de „a nu fi îndeajuns”, dar am învățat să nu mai aștept să dispară complet ca să pot crea. Așa că aleg să continui, chiar și cu teamă, dar cu dorința de a exprima ceea ce este adevărat pentru mine.
Ce îți place mai mult: să faci film sau să coordonezi proiecte culturale? De ce?
Cred că îmi place, de fapt, să creez sens, poate și dintr-o nevoie de a ordona haosul din lume. Nu pot coordona orice proiect cultural dacă nu se așază pe o credință foarte puternică pe care o am, așa cum nu pot face film „la comandă”, ca pe un serviciu.
Pentru mine, libertatea nu e un concept, ci o stare de supraviețuire. Este cea mai importantă valoare. Mi-am construit în timp niște ecosisteme în care să pot respira și în care să nu mă pierd.
Poate că, dacă nu m-aș gândi la câștigul material, aș alege să fac film. Dar am anumite standarde de viață și nu vreau să renunț la ele cu prețul creației.
Și, totuși, chiar și așa, alegerea fiecărui proiect pe care îl conduc e o formă de mărturisire. Ele spun despre mine lucruri pe care eu nu le-aș spune niciodată direct.
Cum se întâlnesc, în practica ta, cinemaul și cercetarea?
Am intrat în cercetare la UNATC odată cu doctoratul, inițial mai degrabă dintr-o nevoie practică – să mă ajute să structurez scrisul academic. Dar, în timp, am înțeles că, pentru mine, cercetarea nu este separată de cinema, ci face parte din același proces.
Cred că, atunci când îți dorești cu adevărat să inovezi, cercetarea devine inevitabilă. Nu o mai simți ca pe o obligație, ci ca pe o formă de a merge mai adânc în întrebările care te frământă.
În cazul meu, nu o văd ca pe o muncă separată de creație, ci ca pe o extensie a ei. Un mod de a înțelege mai bine ceea ce încerc să spun prin film sau proiectele culturale pe care le desfășor.
Ce ai descoperit despre tine prin acest proiect (Film O’Clock International Festival), dar nu ți-a plăcut?
Am descoperit despre mine că îmi este greu să opresc colaborările care nu funcționează sau care merg dificil. Rămân uneori mai mult decât ar fi firesc, pentru că îmi este greu să mă desprind de oameni și apare sentimentul că, dacă plec, îi abandonez.
Când am conștientizat asta, anul acesta, m-am întristat foarte tare. A fost ca și cum aș fi văzut mai clar un tipar pe care îl purtam de mult timp în mine.
Cred că vine dintr-o dorință veche, din copilărie, de armonie și de a fi împreună. Uneori, acest dor de coeziune mă face să rămân chiar și acolo unde ar trebui să mă retrag.
Cum s-a născut ideea festivalului și ce nevoie ai simțit că răspunde?
Ideea festivalului s-a născut în timp, dintr-o viață trăită cu o nevoie constantă de conexiune și de sens. A fost mai degrabă un fir care s-a tot întins, decât un moment unic de decizie.
La un moment dat, eram cu o expoziție de fotografie la Kolomna și locuiam într-o casă în care erau doar cărți în chirilice, pe care atunci nici nu știam să le citesc. Țin minte cât de mult m-am bucurat când am găsit, într-un colț, o carte în limba franceză, parcă o mică fereastră de apropiere într-un spațiu complet străin.
Îmi amintesc și că, în 2015, într-o rezidență în China, într-un context similar de depărtare, m-am bucurat neașteptat când am descoperit DVD-uri cu filme românești. A fost un gest mic, dar, în acel moment, m-am simțit mai puțin departe, mai puțin singură.
De atunci, am început să mă gândesc la cinema ca la ceva care poate circula – să ducem filmele românești cât mai departe, în locuri îndepărtate, poate în Africa de Sud sau în alte colțuri de lume în care nu ajung în mod firesc. Și, în același timp, să ne deschidem și noi către filme care vin din depărtări, din spații „ascunse”, pe care nu le accesăm ușor.
Pentru mine, toate aceste drumuri au ceva comun: timpul. Dar nu doar ca durată, ci ca spațiu de întâlnire. Festivalul s-a născut din dorința de a crea acest timp comun în care distanțele dispar, iar cinemaul devine o formă de a fi împreună, chiar și atunci când suntem departe unii de ceilalți.
Este simultaneitatea un gest de conexiune sau o iluzie bine regizată? Ce riști prin această structură de proiecții simultane? Ce înseamnă, pentru tine, ideea de „sincronizare” dincolo de aspectul tehnic?
Simultaneitatea înseamnă, pentru mine, în primul rând, conexiune. Este o formă de atenție îndreptată către întâlnirea cu celălalt, chiar dacă acel celălalt se află într-un alt spațiu geografic.
Nu o simt ca pe un risc, ci mai degrabă ca pe o invitație la întâlnire. Uneori oamenii răspund, alteori nu, uneori se pierd pe drum sau aleg să fie în alt loc. Toate aceste reacții fac parte din același gest.
Dincolo de dimensiunea tehnică, sincronizarea înseamnă, pentru mine, respect pentru timp – pentru timpul personal, pentru timpul celuilalt, dar și pentru timpul comun care se creează, chiar și temporar. Este, într-un fel, o formă de umanitate împărtășită.
Film O’Clock International Festival revine între 16–19 aprilie 2026 cu cea de-a șasea ediție, continuând să dezvolte un model de colaborare transnațională bazat pe parteneriate între universități, arhive naționale de film, cinematografe independente și organizații culturale din Europa și Africa.
Festivalul reunește anul acesta 12 țări – Lituania, Polonia, Germania, Ucraina, Moldova, Serbia, România, Bulgaria, Cipru, Grecia, Egipt și Africa de Sud – printr-un program sincronizat de proiecții, conferințe și sesiuni de networking. Proiecțiile din România vor avea loc la București, la Cinemateca Eforie.
Film O’Clock International Festival #6 este produs de Creatrix Fama, cu sprijinul ABI-Fundație, și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Zile și Nopți este partener media Film O’Clock International Festival.
Interviu de Patricia Stoian
