PARIS FASHION WEEK , ultima piesă de domino
Final de martie, început de aprilie. Sistemul modei îşi trage concluziile lungului şir de show-uri care a început la New York, a trecut prin Londra şi Milano şi se finalizează acum în Paris, pentru un 2026-2027 ce promite a fi revoluţionar. Nici nu au luat sfârşit defilările şi deja marile case ETRO (Milano) şi NINA RICCI (Paris) au anunţat despărţirea de actualii lor designeri.
A urmat apoi surprinzătoarea veste a preluării marelui JOHN GALLIANO, pentru doi ani, de către brandul de masă ZARA… este o premieră, pentru că niciodată nu a mai avut loc o asemenea conexiune, pe mai multe sezoane, a unui designer de haute couture cu un brand street fashion, reinventarea arhivelor făcând parte dintr-un plan mai amplu de sustenabilitate în lumea modei.
Până atunci, JONATHAN ANDERSON reinventează DIOR cu o viziune fresh, surprinzătoare în multe detalii, dar cu un studiu aprofundat al arhivelor casei.
În premieră este lansată idea de „desezonabilizare” a colecţiilor de fashion, asta după ce, la Milano, un alt mare brand, GUCCI, reîncearcă experienţa nereuşită a lui RALPH LAUREN, BURBERRY şi TOM FORD cu „See Now, Buy Now” (creaţii sezon în sezon), deci nu cu șase luni înainte, precum toate celelalte.
CHANEL, un alt brand gigant care şi-a schimbat designerul, aflat acum doar la a doua sa colecţie pentru noul angajator, dovedeşte că alegerea lui MATTHIEW BLAZY a fost una excelentă, acesta demonstrând echilibrul perfect între conservator şi explorator, între modernitate şi respectarea tradiţiilor casei, în fine, pilonii Chanel timp de atâtea decenii.
Dincolo de asta, CELINE confirmă excelenta noua viziune a casei, JEAN PAUL GAULTIER by DURAN LANTINK se salvează după un sezon precedent dezastruos, iar BALENCIAGA by Pierpaolo Picioli încă balansează între viziunea veche a lui DEMNA şi cea a maestrului CRISTOBAL.
În schimb, SARAH BURTON la GIVENCHY a strălucit, dovedindu-şi din plin calitatea intrinsecă a viziunii – mult timp aşezată în umbra maestrului şi a istoriei acestuia – la McQUEEN.
Publicul iubitor de Maison ALAIA regretă plecarea excelentului PETER MULIER la VERSACE, ultima colecţie a acestuia pentru casă fiind aclamată la scenă deschisă. SCHIAPARELLI by DANIEL ROSEBERRY a fost, din nou, fabulos… cel mai „couture” dintre creatorii de prêt-à-porter. JUNYA WATANABE a avut poate cea mai reuşită colecţie a ultimelor sezoane, iar LANVIN by PETER COPPING a impresionat ca în vremea marelui şi regretatului ALBER ELBAZ. Aşa a arătat unul dintre cele mai speciale şi inspirate sezoane de PARIS FASHION WEEK din ultimii ani. Mă înclin!
Citește mai multe articole din LIFESTYLE.



