Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 15/01/2026
Artă & Cultură / Teatru Muzică

Musicalul „Notre-Dame de Paris”, în premieră în România

Iuliana Ciocîrlan De Iuliana Ciocîrlan
Comentarii Musicalul „Notre-Dame de Paris”, în premieră în România Share Musicalul „Notre-Dame de Paris”, în premieră în România
Musicalul „Notre-Dame de Paris”, în premieră în România


Musicalul „Notre-Dame de Paris”, în premieră în România

Notre-Dame de Paris, musicalul franco-canadian devenit fenomen internațional, intră fără efort în categoria spectacolelor care îți rămân atât în minte, cât și în suflet, iar după milioane de aplauze, turnee sold-out și spectatori emoționați, producția originală ajunge pentru prima dată și în România.

Lansat în 1998, la Paris, pe muzica lui Riccardo Cocciante și versurile lui Luc Plamondon, Notre-Dame de Paris a cucerit rapid publicul și a redefinit standardele teatrului muzical. Inspirat din romanul celebru semnat de Victor Hugo, spectacolul redă cu o energie complet nouă drama lui Quasimodo și a Esmeraldei, într-o îmbinare spectaculoasă de dans contemporan, acrobație, poezie și o coloană sonoră care a făcut istorie cu hituri mondiale precum Belle, Danse mon Esmeralda sau Le temps des cathédrales.

Versiunea care ajunge la noi este producția franceză originală, care a umplut opt săptămâni la rând Palais des Congrès din Paris la relansarea din 2016 și care a cucerit ulterior peste 15 milioane de spectatori din întreaga lume.

În cazul în care curiozitatea ne mână la acest spectacol, este important de știut faptul că nu vom primi o adaptare, ci experiența integrală, exact cum a fost creată, gândită și aplaudată în cele mai mari orașe ale lumii, cu 200 de tone de decoruri și o echipă tehnică internațională.

Musicalul „Notre-Dame de Paris”, în premieră în România

Pe scenă vor urca artiști cu reputație mondială. Angelo Del Vecchio, considerat de mulți „vocea oficială” a lui Quasimodo datorită interpretărilor sale din versiunile în limba italiană și engleză ale musicalului, revine în rolul care i-a definit cariera. Alături de el, Daniel Lavoie, legenda care în 1998 a dat viață personajului Frollo în distribuția originală, se întoarce în acest rol cu aceeași emoție cu care a cucerit publicul inițial.

În spatele acestei producții stau cele două nume care au dat viață acestui musical încă din 1998: Luc Plamondon, libretistul care a marcat teatrul muzical francofon prin Starmania, și Riccardo Cocciante, compozitorul al cărui stil liric și dramatic a dat musicalului unicitate. Regia este semnată de Gilles Maheu, artistul care a reușit să transforme universul lui Hugo într-o experiență scenică memorabilă, iar coregrafia –  de Martino Muller, care a creat dansuri pentru instituții de prestigiu, precum Balletul Operei din Lyon.

Puține producții internaționale ajung în România păstrând intactă grandoarea turneelor mondiale, iar această versiune aduce cu ea toate elementele care au făcut-o celebră. Pentru iubitorii de cultură, teatru muzical și artă europeană, este un eveniment care rămâne în amintiri ani la rând. Dacă sunteți printre curioșii care își doresc să vizioneze Notre-Dame de Paris, aflați că această producție este găzduită în perioada 16-20 ianuarie 2026, la Romexpo.

Text de IULIANA CIOCÎRLAN | RECOMANDĂRI

Citește mai multe articole din ARTĂ & CULTURĂ.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută