“L’AUTRE MONDE” a.k.a. “BLACK HEAVEN” (2010, r: Gilles Marchand)
L’autre monde se constituie, mai mult sau mai puţin deliberat, într-o replică din noul mileniu la Who Framed Roger Rabbit al lui Robert Zemeckis, dar dintr-o perspectivă sumbră, întrucât, deşi nu este Horror, are potenţialul de a fi un înspăimântător… în primul rând pentru părinţii de vârsta a doua ai căror copii sunt acum adolescenţi şi, în al doilea rând, pentru orice adult ghidat de common sense şi preocupat de faptul că tinerele generatii îşi găsesc tot mai mult refugiul în spaţiul virtual.
O lume care, din punct de vedere al relaţiilor interumane, involuează datorită gadget-urilor tehnologice cu o asemenea viteză încât simţul realităţii şi, mai ales, cel al identităţii, devine din ce în ce mai greu de controlat şi de conştientizat ca parte a funcţionării individului.
Doi tineri inocenţi – EL, parte a unui grup de prieteni ce lucrează ca instalatori şi zugravi, iar EA, de familie un pic mai sus pe scara socială, aflată în practică lucrativă ca taxatoare pe autostradă – descoperă într-un vestiar de pe plajă un telefon şi, asociat cu acesta, un schimb neinteligibil de mesaje între fosta posesoare, Sam, şi admiratorul său, Dragon, care se referă implicit la un concept necunoscut – Black Hole – şi enunţă locul şi data unei prime întâlniri între ei.
Mânaţi de o curiozitate infantilă, decid să asiste la întâlnire, care se sfârşeşte parţial tragic după o încercare de sinucidere în tandem, iar EL devine apoi obsedat progresiv de Gaura neagră, un joc în reţea în care îţi poţi făuri o nouă identitate (virtuală), dar şi de supravieţuitoarea Sam, activă încă în joc, pe când EA se mulţumeşte să spere că dragostea pură este cea care îi uneşte în realitatea… adevărată.
Acţiunea se transferă progresiv în domeniul “prefabricatului”, cel lipsit de obligaţii, responsabilităţi şi de suferinţe, dar cu traumatizante consecinţe ulterioare în viaţa de zi cu zi. Făceam referire la început la filmul lui Zemeckis – L’autre monde / Black Heaven este un fel de oglindă Noir contemporană a acestuia, cu umanitatea care are probleme şi nu invers, cu o lume imaginară (ce-i drept a animaţiei… jocurilor video) în alb/negru, văzută ca refugiu şi nu ca mijloc de salvare în cele mai cinice moduri cu putinţă: fuga de sine, fuga de societate şi de responsabilităţi, fuga de… sentimente. Aici salvatorul se dovedeşte o victimă, iar ademenitoarea o inocentă, escrocul doar un spirit ludic, iar snobul un “papagal”.
Filmul, foarte straniu, dar extrem de interesant de văzut cu ochii minţii, beneficiază de trei atuuri:
1.) Cineastul Gilles Marchand, autorul al nu mai puţin incitantului Who Killed Bambi? şi partenerul creativ timp de ani buni al altui bad-boy a cinematografiei franceze, Dominik Moll (Harry, un ami qui vous veut du bien, Lemming, Only the animals);
2.) Muzica lui Anthony Gonzales şi al său proiect M83 – formidabilă;
3.) Distribuţia perfectă – străluceşte trioul Sam/Audrey (Louise Bourgoin, pe care v-o amintiţi ca Adèle Blanc-Sec, a lui Luc Besson) – Gaspard (Grégoire Leprince-Ringuet, cvadruplu nominalizat la premiile César) – Vincent (Melvil Poupaud, văzut în ultimii ani în Marcello mio şi Jeanne du Barry).
Ca să închid cercul apropos de Zemeckis, ascultaţi Save the Last Dance For Me, piesa lui The Drifters în interpretarea à la Twin Peaks semnată de Dailly Moon – vizual, Sam este cea care apare legată la ochi pe scena cabaretului -, priviţi animaţia şi va trebui să admiteţi că este… “oglinda” lui Jessica Rabbit.
În fine, L’autre monde este unul dintre acele filme imperfecte care, cu siguranţă, merită descoperit, chiar la 15 ani după premieră.
Text de IOAN BIG | VIDEODOME
