Cârciumă, bar, bodegă, restaurant...
Cu toate că par sinonime, cel puțin luate câte două, nu prea-s. Mulți le folosim ca fiind echivalente, unii preferă să nu estompeze din prețiozitatea oarecum implicită a restaurantului și să-l alinte cârciumă, alții fac distincția clară între un wine-bar simandicos și birtul de la piață.
Dar, pe lângă toate aceste finețuri lingvistice, parcă mai există o diferență majoră. Timpul de petrecut în locandă. Iar textul acesta este prilejuit de nenumărate indignări pe care le-am tot citit și auzit în ultima vreme cu referire la faptul că unele locuri unde ți se gătește și ești servit la masă au impus timpi stricți pentru rezervări. O oră jumătate sau cinci, funcție de fiecare. Și valul de nemulțumire e pe trend ascendent.
La asta poate a contribuit și expresia împământenită: vezi că acasă nu-i ca la cârciumă, cu sensul că nu faci chiar ce vrei (culmea, acasă sunt regulile mai stricte) și nici nu ești servit. Prin urmare, mai trebuie să pui mâna să mai strângi sau să speli o farfurie, să strângi firimiturile sau să duci gunoiul.
Timpii optimi de petrecut în astfel de locuri diferă de la caz la caz. Dar NU NI SE CUVIN doar pentru că suntem acolo și că plătim. Pentru că există limitări în plată.
Costul unei farfurii cu mâncare și a unei beri nu-i totuna cu cel de închiriere exclusivă a spațiului. Ar trebui să înțelegem că nu putem trage de un șpriț câteva ore la restaurant, deși unele cârciumi acceptă. Restaurantul are menirea principală și de a servi mâncare. Tot de acolo face și profitul.
Și nu mănânci ca la nuntă, decât dacă ești acolo la o nuntă – și asta-i altă mâncare de pește. Dacă, după ghiftuială, vrei să continui agreabilele discuții cu comesenii ar trebui să vă mutați într-un loc dedicat: barurile. Acolo e locul unde se bea, dar să ținem cont că și la birtul din colț mai sunt ușuiți clienți care fie tărăgănează, fie nu mai fac față alcoolului.
La restaurant, după desert, dacă mai comandați o sticlă de vin, pur și simplu există potențialul să văduviți bussinesul de vânzarea unor porții de mâncare altora.
Și, repet, restaurantul se ocupă în principal cu mâncarea. Alocarea a, să spunem, două ore pentru o masă de patru clienți este cât se poate de rezonabilă. Nu e nici fast service, nici mult prea îndelungat service.
Sunt sigur că la o distanță convenabilă chiar și pentru plimbare găsiți un bar liniștit sau un pub sportiv unde să vedeți și meciul. Mă refer la cam toate restaurantele, dar în special la cele mici. Cu câteva mese sau cele cu meniuri de degustare și paring. Acolo chiar se simte faptul că prin eliberare, apare o masă în plus.
Și nu uitați, HoReCa era cam pe butuci, iar din august e și mai greu.
Text de COSMIN DRAGOMIR | PE GUSTUL NOSTRU
