Vinuri și stări
Povestea asta nu e despre cât de sec sau demisec trebuie să fii ca să înțelegi vinul. Nici despre cum simți arome terțiare pe vârful limbii, la un apus pe plajă.
Am băut vin pe nisip, m-am încălzit cu un Cabernet la 1.200 m, am râs cu prietenii în jurul unui rosé care nu conta de unde venea, cât timp sticla era rece. Dacă ai și tu „simptomele” astea – adică chef de înțeles ce face vinul cu starea, nu invers –, poți să citești mai departe. S-ar putea să-ți găsești propriile „rezonări”.
Plaja: Rosé la orizont, briză în pahar
Să nu ne mințim: pe plajă, nimeni nu caută vinul cu cele mai multe puncte la competiții fandosite. Căldura dictează, iar vinul trebuie să se supună. Rosé-ul, dacă ar fi să-i fac „portretul-robot”, este ca prietenul ăla care nu pune problema dacă stă sub umbrelă sau la soare – merge bine și la sufletu’ bronzat, și la cel cu SPF50. E prietenos, răcoritor, are aciditate cât să-ți curețe cerul gurii după o porție de hamsii.
Nu scot din cursă nici Sauvignon-ul Blanc sau Pinot Grigio, ba chiar le rostogolesc la marginea șezlongului: citrice, mineralitate, nota aia care pare să zică „hai, nu te complica, savurează momentul”. Nu vrei teoria compoziției, vrei o stare: prospețime și voie bună. Iar dacă sticla e suficient de rece, orice apelativ devine prieten.
Regula: nu te lua prea în serios. Cerul gurii are răspuns la briză, nu la medalii.
Munte: Roșu și nu doar
Muntele nu e despre fuga de căldură, ci despre cumințenie. Vinul vine la pachet cu un strat de poveste: Pinot Noir, Merlot, Shiraz sunt vedetele poveștilor pe care nu le vei spune niciodată la oraș. Taninuri delicate, arome de fructe roșii, uneori carne la grătar.
Pe munte, vinul nu trebuie să se bată cu ostentația. Bătrânii știau să-și țină paharul la temperatura camerei (care pe vârf nu trece de 18°), iar licorile cu coajă grațioasă – Chardonnay cu ceva baric, Fetească Neagră – pot fi un pic reci, dar nu impersonale.
Prieteni: Rosé, alb, roșu, orice – dar să fie sticla deschisă!
Vinul de prieteni e, invariabil, vinul generației fără dorință de etichetă. Poate e rosé de supermarket, poate e alb răcit neatent. Importă doar starea, momentul, generozitatea. În rest, Sauvignon Blanc sau Șarbă, Chardonnay ori chiar Plăvaie – toate asigură diversitate și toleranță la glume bune și mâncare improvizată.
Pentru grătar: Shiraz sau Zinfandel, roșii cu structură, dar nu prea multă importanță.
Pentru glume: spumantul, acela care leagă începutul și sfârșitul discuției. Căci în grup nimeni nu ține minte exact vinul, ci dacă a avut curajul să deschidă „încă una”.
O concluzie fără ifose
Vinul nu are nevoie de protocol, ci de destinatar. Pe starea de plajă vin rosé-ul cu spumă, pe tihna de munte vin roșu cu povești lungi, pe masa de prieteni plonjează orice sticlă „care-ți vine la îndemână”.
Text de ŞTEFAN CHIRIŢESCU | EAT & DRINK
Cover Photo by ROMAN ODINTSOV – Pexels.com
