Le Corbusier, artistul din spatele arhitectului
„Prefer desenul în locul vorbitului. Desenul este mai rapid și lasă mai puțin loc pentru minciuni”.
O spunea Charles-Édouard Jeanneret-Gris, cunoscut astăzi sub pseudonimul Le Corbusier (1887 – 1965). Luna aceasta, pe 27 august, se împlinesc 60 de ani de când a murit accidental, în timp ce înota în apele Mediteranei, dar timpul scurs nu a știrbit reputația celui considerat un pionier al modernismului în arhitectură.
Proiecte ale sale, dintre care unele sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO – printre care Vila Savoye din Poissy, Chapelle Notre Dame du Haut din Ronchamp Unité d’Habitation din Marsilia, Muzeul Național de Artă Occidentală din Tokyo ori Complexul Capitoliului din Chandigarh (India) -, au redefinit arhitectura de secol XX, imprimându-i un drum pe care îl urmează și generații actuale de arhitecți.
Înainte de a deveni architect, Jeanneret-Gris a fost însă artist vizual, iar întreaga operă îi stă sub semnul talentului, el fiind, în fapt, un autodidact.
Începe școala primară în orașul elvețian natal, la Chaux-de-Fonds, dar o abandonează la 13 ani, pentru a se înscrie apoi la Școala de Artă pentru a învăța tainele orologeriei şi gravurii de ceasuri. La 18 ani face cunoştinţă cu pictorul Charles L’Eplattenier – pe care, mai târziu, avea să-l numească singurul său profesor -, iar creatorul curentului Art Nouveau Style Sapin îl învață desen și istoria artei și îl îndrumă spre arhitectură.
La sfatul acestuia, va face mai multe călătorii în Europa și Imperiul Otoman, iar schițele sale din acei ani dezvăluie un ochi format deja pentru proporție, spațialitate și ordine.
Deux femmes a la draperie rouge
La 30 de ani, Jeanneret se stabilește la Paris, unde, sub îndrumarea artistului plastic Amedee Ozenfant, se apucă la rândul său de pictat și expun amândoi pânze în care se relevă limbajul pictural al Purismului – termen inventat de Ozenfant -, direcție ce promova întoarcerea la formele geometrice pure și simple.
De asemenea, publică manifestul Apres le Cubisme, iar în 1920, împreună cu poetul Paul Dermée, lansează revista de avangardă L’Esprit Nouveau, în care publică, încă din primul număr, o serie de articole sub pseudonimul Le Corbusier (un derivat al numelui bunicului său), care îi reflecta credința că oricine se putea reinventa, însă reprezenta și o formă de separare între persona artistului/ arhitectului și cea a semnatarului de analize critice.
De la naturile statice puriste din anii de după Primul Război Mondial, Le Corbusier s-a îndreptat apoi către formele curbe, neregulate, iar subiectul central al picturilor sale devine figura feminină, așa cum o arată lucrarea Deux femmes à la draperie rouge, a cărei prim proprietar a fost arhitecta de interioare Heidi Weber, cea care, peste ani, a iniţiat construirea Pavilionului Le Corbusier, muzeu de artă din Zürich dedicat operei sale.
Pasionat de Art Nouveau, linii gotice şi structurile renascentiste, Le Corbusier a fost captivat și de arhitectura islamică și de formele, obiectele și structurile exotice, așa cum poate fi observat și în lucrarea La Danseuse et le petit félin, un rezultat al călătoriilor sale în Alger, în vremea centenarului dominației coloniale a Franței în Algeria.
Modulor (Marsilia)
În aceași linie a artei plastice e de amintit și lucrarea Femme à la bougie I – considerată unul dintre cele mai frumoase și emoționante portrete din opera sa ale soției artistului, Yvonne, ce a inspirat ulterior mai multe variații în uleiuri, desene, guașe și litografii. Lucrarea a ajuns în colecția privată a colegului său artist Costantino Nivola, cu care împărțea un atelier în Manhattan, în vremea în care Le Corbusier încă visa să transforme zona în „Orașul Radiant” pe care-l imaginase, mai ales în contextul Europei răvășită de al Doilea Război Mondial.
Dacă ne uităm spre sculpturile sale, regăsim și aici preocuparea pentru armonia proporțiilor, echilibrul între masă și gol, precum și pentru jocul dintre forme simple.
De amintit aici este Modulor – celebra siluetă de 1,83 m, prezentată de Le Corbusier drept o simplă unealtă de măsurători lineare și optice, un fel de sistem metric normativ abstract (sintagma provine din termenii „modul” și „secțiune de aur” – section d’or).
Personalitatea multivalentă a lui Le Corbusier nu s-a limitat însă doar la arte plastice. A scris zeci de lucrări, dintre care șapte despre artă, în care și-a expus și principiile arhitecturale ce au schimbat modul în care percepem acum funcționalitatea spațiului (vezi Vers une architecture, în care detaliază „Cele cinci puncte ale arhitecturii”, respectiv piloții sau coloanele subțiri pentru susținerea clădirii și care eliberează solul, planul deschis al parterului, design liber al fațadei, ferestre lungi, pentru a lăsa să intre mai multă lumină, grădina de pe acoperiș).
Latura sa artistică este și cheia prin care pot fi înțelese proiecte arhitecturale atipice la prima vedere, așa cum este Chapelle Notre-Dame-du-Haut, o capodoperă a arhitecturii sacre. Principii „canon” care au izvorât dintr-un imaginar artistic visual extern de rafinat, nu doar dintr-o logică tehnică.
La danseuse et le petit felin
Ca artist, a realizat sute de picturi, litografii și sculpturi, dar și multe tapiserii, în esență, o „verbalizare” a elementelor iraționalului.
Acuarela și desenul au fost pentru el mijloace de exprimare și testare a ideilor sale despre spațiu și lumină, mai înainte de a pune în practică proiectele arhitecturale. Le Corbusier este astăzi un nume de referință în arhitectură, dar și un reper în cultura secolului XX.
Scriitori și artiști plastici se raportează la gândirea sa, spațiile create de el sunt analizate și reinterpretate în cheie contemporană, opera lui plastică este prezentată în muzee, iar cea arhitecturală „respiră” în orașe din diferite țări.
„Spațiul și lumina și ordinea. Acestea sunt lucrurile de care oamenii au nevoie la fel de mult ca pâinea sau un loc de dormit” – Le Corbusier.
Text de ADINA CHIRVASĂ | OPINII
foto header © Archeyes.com
Citește mai multe articole din ARTĂ & CULTURĂ.
