Pe 26 iulie, de la ora 18:00, Oasis Artist devine scena celui mai eclectic eveniment cultural al verii – Bucharest Burlesque Festival, fondat de artista internațională Finley Clark.
Festivalul propune un melanj spectaculos de muzică live, poezie, teatru, performance și artă vizuală – o explozie de creativitate care promite să redefinească granițele dintre genuri artistice.
După ce și-a lansat albumul de debut indie rock Teenage Magic în noiembrie 2024 la Manasia Hub, Finley Clark a cucerit scene din Copenhaga, Stockholm, Oslo și Helsinki cu turneul „The Blood Drinkers”.
Acum revine în București cu un proiect complex și curajos: lansarea volumului de poezie Transylvanian Tears, însoțit de o expoziție foto cu același nume, dar și de premiera piesei Cafe Flor, o satiră suprarealistă scrisă în versuri, regizată chiar de artistă.
Piesa Cafe Flor, compusă de Finley la doar 19 ani, când era studentă la Istoria Artei, prinde viață pe scenă un deceniu mai târziu cu o distribuție dinamică: Roxana Popa, Alina Hancer, Doru Pătrașcu, Dan Neagu și Finley Clark.
Tot în cadrul festivalului, Finley va prezenta live câteva dintre piesele de pe viitorul ei album, Slasher – într-un show hibrid care îmbină moda, muzica și arta vizuală.
Line-up-ul complet al festivalului include: Ioana Vivisenco, Calista, Alec Adelman, Vladone, Iamrealm și Patry Moonchild, alături de spectacole burlesque oferite de Red 7 Ladies, dansatoarele din Les Sirènes Noires, precum și drag show-urile susținute de Mary Magdalene, Del Vivid și Arias Flame. Finalul serii va fi animat de un DJ set marca Larisa DJ.
Evenimentul include și o expoziție de artă vizuală semnată Laur Manolescu, cu proiecția scurtmetrajului Incunabula, și lucrări de Isabella Gabriella, Andronis, Andreea-Maria Miclăuș și Patru. De asemenea, un pop-up store cu bijuterii realizate de Sphynx Princess va fi deschis pe toată durata festivalului.
Bucharest Burlesque Festival 2025 promite o experiență artistică totală, unde underground-ul se întâlnește cu rafinamentul, iar arta capătă forme neașteptate.
26 iulie, Oasis Artist Bucharest







Un răspuns
Buna seara. Am vazut festivalul acum pe facebook. M-as fi bucurat sa fiu si eu invitata la acest festival, avand in vedere ca am un spectacol de cabaret bazat in mare parte pe burlesque la Teatrul Elisabeta si o echipa de fete extraordinara care au participat la iUmor si la Stand Up Revolution – The Divas.
Astept cu interes sa fiu invitata la urmatorul festival.