Premieră la Teatrul Nottara: „Patimile sexului frumos în Epoca de Aur (așa cum le vedem la televizor)”
Ce acceptau și ce ascundeau femeile pentru a susține idealul femeii proletare, mamă, muncitoare și soție devotată? Cum se configura lupta lor pentru autonomie într-o societate în care identitatea personală pălea în fața celei colective? Cât de mult s-a transmis din temerile și tiparele comportamentale de atunci în societatea contemporană? Acestea sunt câteva dintre întrebările pe care le propune spre dezbatere spectacolul „Patimile sexului frumos în Epoca de Aur (așa cum le vedem la televizor)” (text și dramaturgie de Selma Dragoș, regie și dramaturgie: Elena Morar), care va avea premiera pe 31 mai și 1 iunie, ora 19:30, la Sala „George Constantin” a Teatrului Nottara.
„Ne-am propus să chestionăm locuri comune ale narațiunii vieții amoroase ale româncelor din anii ’80 ai secolului trecut – «Altfel se iubea pe vremuri», «era mai bine înainte» etc. Tandrețea înșelătoare a nostalgiei unei epoci ce riscă să revină în actualitate, prin avatarurile ei neofasciste, nu poate disimula gravitatea unor povești și destine colective feminine. Am ales conștient rama unei emisiuni de divertisment desprinse din anii 2000 și o atmosferă neo-kitsch pentru a întinde o «capcană» spectatorilor obișnuiți cu anumite estetici tradițional incompatibile cu «temele grele».
Tragicomicul își găsește în mod natural loc – printre regăsiri melodramatice și efuziuni sentimentale. Și astfel putem aborda subiecte incomode într-un mod care să nu dezbine sau stigmatizeze și mai mult o societate deja prea radicalizată.
Denunțăm misoginia sistemică, la fel de prezentă pe un platou TV ca și în societatea largă ; parcurgem printr-un caleidoscop peisajul anilor 70 și 80 în ceea ce privește viața cotidiană și drepturile/obligațiile femeilor. Dar mai ales încercăm să înțelegem ce NU s-a schimbat, unde suferim încă, ce ne lipsește și de ce pendulăm la nivel național între mame eroine și femei înfierate.” (Elena Morar)
Spectacolul, care chestionează imaginile idealizate ale iubirii în epoca ceaușistă, este construit sub forma unei emisiuni de televiziune contemporane, în cadrul căreia diferite femei își spun poveștile de viață din tinerețea lor petrecută în perioada comunistă, cu toate dorințele frânte, iubirile pierdute, fricile și rușinea care modelează destine. Alternând între confesiuni emoționante, reconstituiri dramatice și momente de divertisment, spectacolul ridică și problema modului în care acel trecut traumatizant se reflectă în prezent.
„Lucrul la text a fost ca o rezidență îndelungată, în care am scris în etape marcate de sesiuni de lucru în echipă, cu Elena, apoi cu Elena și actorii. Am început alături de Elena în august 2024 cu un laborator de dramaturgie la finalul căruia aveam o schemă narativă pe care am umplut-o ulterior cu scene de dialog și monoloage. Ne-am reîntâlnit în noiembrie-decembrie pentru lecturi – textul a crescut și s-a nuanțat de la o zi la alta, îmbrăcând actrițele și actorii. Pentru mine, miza textului este de a crea o lume în care toate femeile din sală, fie că sunt pe scenă fie că nu, să se simtă reprezentate.” (Selma Dragoș)
Distribuția îi reunește pe: Sorina Ștefănescu, Victoria Cociaș, Cristina Juncu, Răzvan Bănică, Ioana Calotă, Mihaela Subțirică, Filip Ristovski, Laura Anghel, Vlad Bălan. Costumele și video design-ul sunt realizate de Miruna Croitoru, operator video este Daniel Păun, coregrafia este semnată de Teodora Velescu, decorul și lighting design-ul sunt create de Ileana Zirra, iar muzica și versurile, compuse de Cristina Juncu.
Spectacolul este realizat cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale.