Réka Kovács debutează în dramaturgie la POINT (mai 2025)
În serile de 9 și 10 mai 2025, la POINT, cu fort/da, debutează în dramaturgie și regie tânăra actriță Réka Kovács, foarte activă în spaţiul performativ independent, care aduce în scenă o lume captivantă și plină de autenticitate.
Povestea se petrece în Titu, o zonă gri, îmbinarea între rural și urban, unde viața se trăiește după propriile reguli. Județul Dâmbovița este unul din cele mai corupte județe din România, iar cei mai mulți interlopi trăiesc în Titu.
Este un oraș mic, renumit pentru clanuri și proxenetism, o lume care, deși pare din filme, reprezintă realitatea la aproximativ 50 km de București. Gogu revine după 6 luni să-i ceară ajutor lui Doru, fratele lui mai mare. El încearcă să-l convingă că viața lui e în joc și îi mărturisește că l-a făcut girantul lui, în fața unor cămătari.
Din perspectiva dramaturgului, Réka Kovács ne vorbeşte despre durere, familie și, nu în ultimul rând, iubire. Sau lipsa iubirii. Tot acest greu este tratat cu umor, pentru că ce ne mai rămâne atunci când am pierdut tot?
Din distribuţia noului spectacol produs de POINT fac parte Teodora Moscal, Cezara Pretedeanu, Andrei Radu, Matei Arvunescu, Visarion Udatu si Shahbazimoghadam Mohammad Jawad.
Recomandare de IOAN BIG | TEATRU