Este o rețetă specială pentru mine deoarece este inspirată din topping-ul plăcintei cu mere și caramel de la McDonald’s, fiind desertul meu preferat. Observând că acest desert minunat nu mai este existent în meniul fast food-ului respectiv, m-am decis să gătesc o compoziție asemănătoare, care poate fi servită în moduri diferite.
Așadar, această capodoperă culinară este alegerea ideală și delicioasă, care o să vă îndulcească cu siguranță ziua. 🍎
Ingrediente:
- 4 mere
- 200 g de zahăr alb sau de zahăr brun, după preferința dumneavoastră
- 3 linguri de scorțișoară
- zeama unei jumătăți de lămâie
- un praf de sare
- 2 linguri și 1/4 de făină
- 2 linguri de apă
- gofre, clătite sau biscuiți cumpărați sau preparați acasă
- nuci zdrobite
- înghețată de vanilie
❗ Zahărul alb are un gust dulce și pur, iar zahărul brun are un gust ușor caramelizat, cu note de miere!
Preparare:
Se decojesc merele.
Se taie fiecare parte a merelor, de câte 4 ori, ca să vă fie mai ușor să le mărunțiți.
Părțile de măr se taie în cuburi egale pentru a se găti uniform.
Acestea se pun într-o oală și se adaugă zahărul.
Cuburile de mere și zahărul se amestecă și se lasă să se macereze pentru 10 minute.
Se adaugă scorțișoara, sucul de lămâie și puțină sare.
Se gătește la foc mare spre mediu, până când compoziția dă în clocote.
Apoi, se schimbă la foc mic și se mai gătește pentru încă 10 minute, ca să se reducă cantitatea de suc creat de mere.
Într-un bol sau într-un pahar, se amestecă făină și 2 linguri de apă.
Se adaugă în compoziția de mere și se amestecă, pentru a se crea o textură mai cremoasă.
Se ia de pe foc și se lasă să se răcească la temperatura camerei.
Se servește pe o gofră, clătită sau biscuit, la care se mai adaugă și o cupă de înghețată și nuci zdrobite.
🍰 Poftă bună!
» Text de DENISA BĂDESCU | Eat & Drink