Cinefilii interesați de arhitectură, viață urbană și locurile în care trăim, vor avea ocazia să vizioneze, între 2 și 6 aprilie, la Cinema ARTA din Cluj-Napoca, o selecție diversă de documentare pe aceste subiecte, în cadrul Festivalului de Film UrbanEye.
După 8 ediții în București, festivalul care a pornit din pasiunea pentru arhitectură a unui mic grup de prieteni, colegi la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, a ajuns pentru prima dată la Cluj-Napoca în 2022.
Interesul publicului clujean pentru film, arhitectură și urbanism, dar și pentru a participa activ la discuții și activități croite în jurul lor, a făcut ca festivalul să continue și la Cluj-Napoca, ajungând în 2025 la ediția cu numărul patru.
Despre tema ediției – „binele comun”, dar și despre propunerile cinematografice din program, am stat de vorbă cu Irina Florea, arhitectă, cadru didactic la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și co-directoare a Festivalului UrbanEye.
Cum ai defini conceptul de „bine comun”, tema centrală a celei de-a patra ediții a Festivalului UrbanEye de la Cluj-Napoca, și ce înseamnă sau ar trebui să însemne pentru locuitorii unui oraș?
În contextul în care societatea este din ce în ce mai polarizată și individualismul din ce în ce mai accentuat am considerat că este oportună această temă. Este un fel de a ne gândi la ceea ce avem în comun, la ceea ce ne unește, la ideea că orașul ar trebui să aparțină tuturor.
În ce măsură consideri că acest concept de „bine comun” poate fi implementat în realitatea cotidiană a orașelor moderne, având în vedere provocările și complexitățile vieții urbane de zi cu zi?
Desigur orașul în toată complexitatea sa este un loc al tensiunilor între diferitele interese și preocupări, între diferiți actori, între public și privat etc. Însă această preocupare a binelui comun consider că este esențială pentru dezvoltarea unor orașe mai echitabile și sustenabile, este o direcție către care să tindem.
Preocuparea pentru această temă există în diferite proiecte ale arhitecților și urbaniștilor, activiștilor, administrațiilor publice etc., regăsindu-se în planificarea incluzivă cu acces la locuire, facilități, spații verzi, în participarea civică și comunitară, în politicile publice.
Având în vedere că orașele sunt organisme vii, dinamice și în continuă schimbare, cât de des ar trebui să reflectăm și să redefinim conceptul de „bine comun”? Există și reguli sau principii de bază care rămân fixe în această mișcare perpetuă?
Peste jumătate din populația lumii trăiește în orașe. Orașele fiind cadrul vieții noastre, ele sunt în continuă schimbare așa cum și lumea în genere este într-o schimbare accelerată. De-a lungul timpului principiile urbanistice s-au schimbat pentru a răspunde provocărilor și nevoilor de la momentul respectiv, precum și contextului local.
Criza locuințelor, schimbările climatice, noile tehnologii și transformările economice sunt câteva din probleme acute care necesită schimbări sistemice, și nu doar rezolvări punctuale. Într-o lume globalizată suntem interdependenți și cu atât mai mult cred că ar trebui să ne gândim la binele comun, având în centru valori precum echitatea, sustenabilitatea, protejarea patrimoniului.
Cum pot contribui arhitectura, urbanismul și filmul – triada care constituie esența acestui festival, la îmbunătățirea mediului în care trăim?
Cred că pe lângă cele menționate mai există un element esențial, și anume, locuitorii. Atât ca protagoniști în filme, cât și ca spectatori.
Prin festival ne propunem să contribuim la conștientizarea problemelor existente (și exemplelor de bune practici), să fim atenți la ceea ce este în jurul nostru. Filmul are puterea de a documenta, de a pune întrebări și de a sensibiliza. Prin povești, imagini și experiențe din orașe diferite ale lumii, filmul poate dezvălui atât problemele, cât și soluțiile existente, inspirând publicul să vadă orașul cu alți ochi și să acționeze.
Cum se reflectă tema ediției în selecția de filme pe care o propuneți pentru cele cinci zile de festival? Dacă am compara filmele din program cu niște ferestre deschise către lumea largă, ce va vedea publicul atunci când va privi prin ele?
Filmele documentare și de arhivă propuse abordează mai multe subteme și deschid ferestre spre diverse lumi.
Sunt povești care inspiră, precum „Charlotte’s Castle”, „Grandad and the Pier” și „Vitić Dances” care vorbesc despre salvarea unor clădiri sau structuri publice de patrimoniu prin implicarea comunităților.
Sunt povești care propun alternative la modul în care locuim. Astfel, „Living Together: The Story of De Warren” documentează procesul de realizare a unui ansamblu de locuire de tip co-housing, în care comunitatea și sustenabilitatea sunt centrale. „Power to Renovation – A Question of Values” propune ca alternativă la demolări, renovarea, printr-un demers democratic al unei inițiative cetățenești europene.
„I Didn’t See You There” vorbește despre accesibilitatea orașului și pentru persoanele cu dizabilități care de cele mai multe ori sunt mai degrabă invizibile.
De asemenea filmele de arhivă prezentate în două programe curatoriate „Explorări ale orașului socialist” și „Oraș, artă și artiștii” completează programul proiecțiilor și continuă demersul UrbanEye de a digitiza și recontextualiza acest tip de materiale inedite care să ducă la o înțelegere a unei perioade recente semnificative care a modelat orașele din România.
La acestea se adaugă documentarele despre trei mari arhitecți – Hans Fackelmann, B.V. Doshi și Rem Koolhaaas – din zone geografice, culturi, perioade și abordări diferite. Încă de la primele ediții ale festivalului am avut o secțiune dedicată portretelor de arhitecți prin care ne-am dorit să arătăm și componenta umană a celor care concep clădirile din jurul nostru.
În afara proiecțiilor, ce alte evenimente și activități completează experiența festivalului și îmbogățesc perspectivele publicului asupra temei centrale a acestei ediții?
Proiecțiile sunt însoțite de mai multe discuții cu invitați, precum regizori, arhitecți, sociologi și artiști. În plus, avem un tur ghidat printr-o zonă a Clujului în care putem regăsi tipologii diferite de locuire și țesut urban. Ca de obicei, festivalul include și evenimente educative pentru tineri – un atelier pentru copii și o proiecție pentru liceeni.
Cu se speri să rămână publicul după aceste cinci zile de filme, discuții și activități, în legătură cu viitorul orașelor și al comunităților urbane?
După aceste cinci zile îmi doresc ca publicul să plece cu o mai mare atenție asupra mediului construit din jurul său, cu o înțelegere mai profundă a orașului, dar și să conștientizeze puterea de schimbare pe care o poate avea un individ atunci când este conectat la comunitatea din care face parte.
Sper ca publicul să devină mai sensibil la ceea ce este în jur, dar și să plece inspirat, poate cu o perspectivă mai critică și mai responsabilă.
