“FLIGHT OF THE LIVING DEAD” (2007, r: Scott Thomas)
Titlul acestui Horror direct-to-video trimite limpede la conceptul Thriller-ului de acţiune “Snakes on a Plane”, mai ales că a fost lansat pe DVD la doar câteva luni după filmul cu Samuel L. Jackson, dar, în fond… de ce nu?
Dacă au facut-o reptilele cu succes, de ce n-ar putea şi zombie să atace pasagerii unui avion, spaţiu recluziv în care sprijinul venit din exterior este iluzoriu, ceea ce îl face ideal pentru un masacru?
Spre stupefacţia piloţilor, care primesc vestea în ultimul moment, în cala unei obişnuite curse de linie între Los Angeles şi Paris sunt încărcate containere aparţinând unui “Government contractor” de top, păzite de un agent de securitate şi însoţite de trei medici despre care aflăm că sunt cercetători în compania privată MEDCON, specializată în clonare şi studiul retroviruşilor.
Iată explicaţia originilor zombie care ne este furnizată fragmentar pe parcursul filmului:
Pentagonul, CIA şi FBI-ul anchetează membrii trioului de ceva vreme, întrucât sunt suspecţi că ar fi obţinut de la o specie rară de ţânţar din Vietnam – ce are o capacitate de regenerare de 100% – o nouă tulpină de virus a malariei pe care au experimentat-o pe oameni, fără a avea însă vreun vaccin sintetizat în prealabil.
Virusul se transmite prin fluidele vitale şi mai ales, prin sângele victimei infectate, premisă inclusă deja printre canoanele genului şi perpetuată inclusiv în trilogia “The Strain”.
Scopul?
Crearea unei arme biologice… “To keep soldiers fighting after they’ve been mortally wounded. To release a captive enemy infected with the virus and let him infect others until they all kill each other.”.
Cu toate că, la prima vedere, scenariştii aleg o potecă deja bătătorită, avem o tuşă inedită, care provine exact din asocierea/paralela cu malaria, atât la nivel de simptomatologie, cât şi ca mod de transmitere al infecţiei.
Revenim în interiorul avionului.
Prima parte a filmului ar putea fi percepută de fanii Hardcore a genului drept greoaie, lentă şi împănată cu sub-plot-uri inutile întrucât se îngrijeşte de a ne prezenta eterogenitatea faunei care populează de obicei un transatlantic (pilotul aflat la ultima cursă, poliţistul încătuşat de escrocul pe care trebuie să îl predea la destinaţie procurorilor francezi, adolescenţii cu fantezii tip ‘sex on a plane’, jucătorul de golf şi nevastă-sa pisăloagă etc.).
Nu vă lăsaţi înşelaţi însă de lipsa suspansului, deoarece obiectivul rămâne acela de a introduce în scenă Zombie-ul primordial care se dovedeşte a fi soţia unuia dintre cercetătorii aflaţi la bord, scăpată accidental din containerul criogenic în urma intrării aeronavei într-un spaţiu de turbulenţe, un mort-viu care, în prima fază, simte, gândeşte, vorbeşte, îşi recunoaşte consortul şi are memoria afectată doar parţial.
Este interesant cum aceasta îşi pierde pe parcurs rămăşiţele de umanitate pentru a deveni o particulă amorfă în masa de morţi-vii care, la rândul lor, din momentul infectării, involuează.
Dacă până aici am avut parte de o peliculă îngrijită, curăţel făcută de un cineast obscur, dar care intrigă prin lentoarea tempoului, ce beneficiază de o distribuţie rezonabilă (Erick Avari – “Stargate”, “The Mummy”, Dale Midkiff – “Pet Sematary” ş.a.m.d.), Scott Thomas declanşează brusc urgia vizuală într-un mod surprinzător (aproape şocant) de inspirat mai ales că ne putem imagina cu toţii că nu este simplu, chiar pentru un amărât de film de serie B, să transformi într-un mod credibil spaţii claustrofobe în cadre pentru aventuri sângeroase, iar un Slapstick într-un Action-Comedy antrenant plin de… zombisme.
Cum îi reuşeşte asta regizorului? Adăugând o nouă dimensiune. Poate pare preţios ce am afirmat, dar Thomas lucrează realemnte şi pe verticală, jonglând cu abilitate pe întreaga secţiune a avionului. Morţii-vii, deşi au un comportament aparent vampiresc, aparţin cu certitudine categoriei Zombies, nu doar ca origine, dar şi al faptului că: 1.) nu sunt nemuritori, şi 2.) creierul este nefuncţional.
Combinaţie între acele Disaster-Movies atât de cool pe vremuri (de la “Zero Hour!”-1957 la “Airplane!”, trecând prin… “Airport ‘77”) şi subgenul Zombie-Horror, “Flight of the Living Dead” surclasează imperial “Snakes on a Plane”, atât ca execuţie (pentru chiţibuşari, avem şi depresurizări, pilot automat sau dialoguri cu turnul de control) şi optică (este unul dintre puţinele filme de gen în care nu autorităţile sunt cele vinovate de producerea crizei ba, mai mult, acestea reacţionează în cel mai raţional mod posibil), cât şi din punct de vedere a insistării pe explicarea cauzei infecţiei.
Acest film este realmente… de savurat de către cei pasionati de aceasta nișa cinematografică. Iar dacă aceștia își doresc un bonus amuzant, ca variaţiune light, le recomand “QUARANTINE 2: TERMINAL” (2011, USA, r: John Pogue), mai ales că acolo nu mai avem ţânţari, ci… hamsteri.
Text de IOAN BIG | VIDEODOME
