BISCUIT.RO | Ce mare brânză?! Ce mare filosofie!
Sunt în sesiune, iar unul dintre proiecte m-a adus în echipă cu un tânăr filosof. Ni se cerea să aplicăm o metodă de cercetare – interviu, chestionar, analiză de conținut etc. – unui subiect pentru cursul „Istorie, memorie socială și mentalități.” Acum, pe mine mă știți, mă pricep la mâncare, nu la filozofie, așa că provocarea a fost să găsim un subiect pe care să putem lucra împreună. Culmea, ideea a venit când pregăteam masa de sărbători.
Gândind listele de invitați, automat se modela și meniul – X nu poate mânca zahăr, Y nu le are cu porcul, deci să iau pește; mama să nu vadă/miroasă lactate, tata e alergic la nuci și semințe. Vor fi și vreo doi copii, așa că ia în calcul niște burgeri.
Am construit meniul ținând cont de cei ce urmau să-mi calce pragul și, încercând să integrez condiționările, am realizat că nu a fost întotdeauna așa. Cărțile vechi de bucate mai toate dau variante de meniuri festive carnivore, cu opțiuni plant-based puține spre deloc (abundă în murături și salate, dar parcă acestea nu prea intră ușor singure și nici nu țin de foame, nu?). Ospitalitatea nu funcționează dacă meniul e one-fits-all.
În Antichitate, ospitalitatea era sacră; Ovidiu ne spune că Filemon și Baucis erau gata să sacrifice singura lor gâscă pentru a hrăni doi oaspeți refuzați de tot satul. Mai aproape de zilele noastre, lucrurile se schimbă, iar meniurile ajung să vorbească despre gazdă, mai puțin despre nevoile oaspeților.
I-am propus colegului meu o abordare a meniurilor festive ca expresii ale unei tensiuni între gazdă și invitați. Cine trebuie să se adapteze, să își ajusteze prestația? Gazda să consume timp, bani și nervi pentru a găti bio, eco, kosher, paleo, keto sau musafirul să bage politicos sub nas ce i se dă, că nu moare (și, dacă e risc de șoc anafilactic, să facă bine să aibă un epipen la îndemână)? Unde plasăm responsabilitatea?
Oameni mofturoși, cu alergii, convingeri religioase sau sensibilități ecologice au existat dintotdeauna; la fel și cei lipsiți de maniere. Aici intervine Teodor, filosoful, care pune lucrurile într-un context mai amplu. Pentru Kant, ospitalitatea este o datorie morală care, totuși, respectă suveranitatea gazdei.
Doi filosofi francezi, Levinas și Derrida, vorbesc despre ospitalitate în relație cu etica și responsabilitatea pentru celălalt; astfel, invitatul trebuie primit necondiționat, la modul ideal, știind că, în practică, spațiul, cultura și contextul au limitele lor. În cazul unei ospitalități condiționate „de conformarea oaspetelui la condițiile gazdei,” meniurile pot marginaliza indivizi sau minimaliza situații delicate în care se află aceștia; o împărțire a responsabilității este binevenită.
Pentru un meniu echilibrat, mie îmi place să merg la Mosafir, Bistronomie, Gâlgâl, Potol, unde chef Alex Burcă știe să-și îndeplinească fanteziile culinare fără a ignora identitățile celor ce îi trec pragul.
» Text de ADRIANA SOHODOLEANU | BISCUIT.RO
