Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 13/02/2025
Artă & Cultură / Teatru Viața Orașului

„Amantul”, prima premieră a anului 2025, la TSA

Adina Chirvasă De Adina Chirvasă
Comentarii „Amantul”, prima premieră a anului 2025, la TSA Share „Amantul”, prima premieră a anului 2025, la TSA
Amantul


Teatrul „Sică Alexandrescu” își îmbogățește din această lună repertoriul cu un nou spectacol, jucat de această dată la Sala „Stela Popescu”. Este vorba despre „Amantul”, de Harold Pinter – prima premieră a anului 2025, ce stă sub regia lui Alexandru P. Rusu, cunoscut iubitorilor de teatru atât în postura în care a venit în orașul de la poalele Tâmpei, cât și ca actor.

foto © Dragoș-Cristian Fînaru

„Tu eşti fericit?” – Întrebarea în jurul căreia este clădit spectacolul

„Nu există ființă umană care să nu se fi luptat în viața sa cu sentimentele duale dinlăuntrul său. Fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu, în relația de cuplu, ajungem în momentul în care ne întrebăm în ce direcție mergem: să căutăm în altă parte ceea ce credem că ne lipseşte, deşi avem totul chiar sub ochii noştri, sau să ne acordăm mai multă atenție şi să ne redescoperim unul pe celălalt? Ne lăsăm duşi de valul aparențelor şi uităm de <<noi doi>> ceea ce cu adevărat ne-a legat de la bun început.

Spectacolul <<Amantul>> ne va aduce în prim-plan impasul unui cuplu, unde «sinceritatea cu orice preț>> va fi cheia regăsirii armonioase. Acest spectacol jucat la Sala Studio va oferi spectatorilor un joc scenic în care absolut toate lucrurile <<sunt splendid echilibrate»”, este pe scurt descrierea spectacolului. În ce mod sunt însă lucrurile „splendid echilibrate” rămâne să descoperiți la TSA, începând din această lună. Spectacolul va fi prezentat în 5, 6 și 26 februarie.

Despre Alexandru P. Rusu

Alexandru P. Rusu este un actor și regizor de teatru român, ce a studiat actoria la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Republica Moldova. A obținut o licență în Regie Teatru la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București. A urmat Școala de Studii Avansate de Jurnalism din Chișinău.

Este actor angajat al Teatrului Fără Nume din Chișinău. A colaborat cu teatre importante din România, inclusiv Teatrul Național București. A jucat în numeroase spectacole și activează ca regizor colaborator la Teatrul Național București.

A fost desemnat „Omul Anului 2022” la categoria „Actor de Teatru” în Republica Moldova.

Premiera: 5 februarie, ora 19.00, Sala Sudio „Stela Popescu”
Regia: Alexandru P. Rusu
Scenografia: Tünde Tomos
Asistent scenografie: Eva Baciu
Distribuția: Simona Pop, Alexandru Beteringhe

» Text de Adina Chirvasă | Evenimente Brașov

Foto cover © Dragoș-Cristian Fînaru

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută