“THE GREEN BUTCHERS” (2003, r: Anders Thomas Jensen)
Superstarul danez Mads Mikkelsen (“Indiana Jones and the Dial of Destiny”, “Casino Royale”) a jucat în toate cele trei lungmetraje regizate de talentatul şi multipremiatul cineast Anders Thomas Jensen (trei nominalizări la Oscar pentru “Best Short Film, Live Action” şi o statuetă câştigată în 1999 pentru “Valgaften”, plus multe alte recompense, de la scandinavele Robert şi Bodil la Corbul de Aur la Festivalul de Film de la Bruxelles şi premiile publicului la festivalurile de la Varşovia şi Sao Paolo), autorul scenariului filmului lui Susanne Bier care a primit Oscarul pentru film străin în 2011, “In A Better World”, mai exact “Flickering Lights” (2000), “The Green Butchers” şi “Adam’s Apples” (2005).
Am menţionat aceste lucruri pentru a sublinia faptul că Mads Mikkelsen are o apetenţă extraordinară (dovedită inclusiv în serialul “Hannibal”) pentru rolurile care îi permit să construiască o visată normalitate cotidiană ca mască a… anormalităţii, indiferent de natura acesteia, şi a descoperit în Jensen un ‘păpuşar’ hiper-creativ care să îi construiască varii ipostaze, evident, fictive.


Dintre cele trei filme amintite, primul relatează avatarurile unor gangsteri ce fug cu banii şefului lor şi îşi dau seama că visul lor este să deschidă… un restaurant din Spania rurală, cel de-al treilea spune povestea unui delincvent neo-nazist eliberat de probă care, obligat să locuiască în dependinţele unei biserici îşi fixează ca obiectiv, pentru a-l impresiona pe preot, să înveţe să… gătească o plăcintă cu mere, iar “The Green Butchers” are în prim-plan un tandem de tineri mai săraci cu duhul care, oprimaţi de patronul lor (măcelarul oficial a cătunului), decid să obţină pe cont propriu succesul în afaceri făcându-i direct concurenţă şi descoperă că ceea ce poate face diferenţa este… carnea de om.
Ar putea părea subiectul unui film de groază din categoria B-explotation DTV (Horror sau Gore, genuri asociate de obicei cu ideea de canibalism) sau al unui urmaş mai firav a lui “Delicatessen” (capodopera lui Jeunet şi Caro din 1991), însă vă asigur că nu este nici una nici alta (nu vedem pe nimeni în film mâncând “chickie wickies”, aşa cum sunt numite ‘specialităţile’ de succes a măcelariei proaspăt deschise), ci că avem de-a face cu o comedie cu accente dramatice (într-adevăr, foarte Noir) a cărui tip l-am întâlnit rareori în afara cinematografiei scandinave, în care ceea ce te siderează este… firescul, modul ‘normal’ în care evoluează şi se aşează naraţiunea plecand de la absurdul premisei.
Svend (Mads Mikkelsen), “creierul” afacerii şi liderul frondei faţă de vechiul patron, este un june marcat interior de faptul că moartea prematură a părinţilor nu i-a permis să înţeleagă sensul real a dragostei în familie şi care seamană cu un William Fichtner frankensteinizat (da, incredibil, se poate!)… culoarea sa favorită este verdele şi el este cel responsabil cu accidentul de la care pleacă totul (moartea electricianului în congelator şi vânzarea… piciorului acestuia, în formulă ‘marinată’, către clienţi, din lipsă de altă carne).
Iar Bjarne (Nikolaj Lie Kaas, câştigător a patru premii Bodil şi a cinci Robert cu Von Trier, Bier & Co.!) este partenerul său infantil, fumător de marijuana şi colecţionar de schelete de animale, care trebuie să se obişnuiască treptat cu ideea că orice fiinţă umană ce intră în congelatorul lor rămâne acolo. Şi trebuie tranşată.
Tandemul funcţionează impecabil ducând fondul satiric al dialogurilor pe un palier aproape ireal de… verosimil şi te împinge în faza în care aproape te ataşezi de niste personaje care se comportă precum psihopaţii, dar asta pentru că sunt preocupaţi, fără a fi animaţi de vreo intenţie maniacală de a face rău celor din jur, doar de a-şi pune ordine şi de a avea un oarecare succes în propriile lor vieţi.
Un film straniu, aproape enervant de atractiv, de consumat pe stomacul gol şi cu mintea limpede.
Text de IOAN BIG | VIDEODOME