Pe vremea lui Moș Gerilă – Cum erau sărbătorile din București în urmă cu fix 40 de ani?
Am citit despre nedumerirea unui copil de azi față de comunism: „Mega Image-urile erau goale?!”. Da, cu excepția faptului că nu aveam această rețea de magazine. Aveam Alimentara, Gostat, Aprozar, Măcelărie, toate – goale.
În 1984 renunțaserăm să cumpărăm din comerțul socialist. În București, oricum, dacă se găsea ceva, se putea lua doar după cozi infernale ori pe sub mână, la fel de umilitor. Așa că mâncam de la Casa de Comenzi, stând cam o zi să prindem liber la telefon, până când comanda minimă s-a făcut maximă ca preț. Noroc cu bunica maternă, care ne trimitea bilunar pachete din Ardeal.
Stăteam ore la mesageria poștei, în înghesuieli de nedescris.
Acasă desfăceam coletul cu strigăte admirative: scrisoarea, laconică, dar plină de dragoste; borcanele de zacuscă cu fasole și de murături; ulei, făină, zahăr (biata bunicuță își făcea, doar ea știa cum, provizii pe care le ținea în șifonier, riscând să fie dată exemplu negativ la „Reflector”); nelipsitele „porcării” de sezon: cârnați uscați, pe care îi agățam de sfoară în dulapul de PVC de pe balcon; untură la borcan, folosită la gătit, dar și tartinabilă, chit că franzela bucureșteană era oribilă și pe rație; o tablă-două de slănină afumată; caltaboși, sângerete, jumări; házi kenőmájas (pate de ficat, cunoscut în epocă drept foie gras de casă).
Întâmpinam „sărbătorile” cu bătutul covoarelor – actrița Joana Benedek, ajunsă stea TV în Mexic, a spus cândva că bătătorul de covoare i se pare cel mai românesc simbol cu putință.
Bradul de Crăciun era, oficial, pom de iarnă, luat cu eforturi și îmbulzeală: un molid chel, de care agățam bomboane sinistre cu gust de glucoză, dar și globuri și îngerași de la Praga, unde locuiseră ai mei.
Moș Crăciun era Moș Gerilă.
În București, salata boeuf se făcea cu parizer de pui, plin de zgârciuri monstruoase, ca salamul de vară. Luam borș dubios de la „particulari” din blocuri vecine, unde ajungeam ghidat de mirosul de tărâțe.
În comerț se mai băgau oribilul spumant Vinifruct, pui rahitici la Gostat. Salamul de Sibiu, delicatesă, era, chipurile, făcut cu ouă de păianjen, așa cum despre Pepsi, propaganda spunea că nu poate fi băut de copii, căci e nociv.
Erau cozi înfiorătoare la pâine, sifoane, benzină, butelii, ziarul „Sportul”, țigările Carpați fără filtru, dar cu butuci uriași, banane verzi, ținute apoi pe dulap la copt, liste pentru la anul și la mulți ani de TV color, farmacii, policlinici, la orice și, mai ales, la nimic.
Totuși, mama făcea lapte de pasăre cu norișori de spumă peste care plutea o căpșună din borcanul de la bunica, precum și trunchiuri de con din griș, umplute cu dulceață, într-o zeamă asemănătoare celei de la mucenicii muntenești. Cu ele ne încălzeam apartamentul friguros și luminat slab de becuri chioare. Așa ne coloram realitatea cenușie acum 40 de ani.
Crăciun fericit!
» Text de Horia Ghibuțiu | București
